Hotărârea nr. 102 din 2014

privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unor terenuri situate pe traseul şanţurilor fortificaţiei de tip „Vauban” din Alba Iulia în scopul amenajării de terase sezoniere

ROMÂNIA

JUDEŢUL ALBA

MUNICIPIULUI ALBA IULIA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA NR. 102

privind aprobarea  închirierii prin licitaţie publică a unor terenuri situate pe traseul şanţurilor fortificaţiei de tip „Vauban” din Alba Iulia în scopul amenajării de terase sezoniere

                                        

            Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în şedinţă extraordinară;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea  închirierii prin licitaţie publică a unor terenuri situate pe traseul şanţurilor fortificaţiei de tip „Vauban” din Alba Iulia în scopul amenajării de terase sezoniere;

            Având în vedere raportul de specialitate nr. 24448/2014 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” şi avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea doemniului public şi privat, agricultură;

            În temeiul prevederilor art.36 (2) lit."c" coroborat cu art.36 (5) lit.”b”, ale art.45(3), ale art.115(1) lit.”b” şi ale art 123(1) şi (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂŞTE:

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    Art.1 Aprobă închirierea prin licitaţie publică a  unor terenuri situate pe traseul şanţurilor fortificaţiei de tip „Vauban” din Alba Iulia, după cum urmează:

            1.amplasamentul cu indicativul M3Ct2 în suprafaţă de 292,81 mp

            2.amplasamentul cu indicativul M3P4 în suprafaţă de 243,75 mp

            Stabileşte preţul minim de pornire al licitaţiei publice la suma de 0,5 lei/mp/zi.

            Contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă de 1 an de la data semnării, cu posibilitate de prelungire.

            Art.2 Aprobă caietul de sarcini al licitaţiei, conform anexei nr. 1 şi contractul cadru de închiriere, conform anexei nr.2.

            Anexele nr. 1 şi nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

            Art.3 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public ”Administrarea patrimoniului local„ din subordinea Consiliului local şi Serviciul urbanism şi disciplina în construcţii din aparatul de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

            Art.4 Hotărârea se comunică:

-         Primarului municipiului Alba Iulia

-         Instituţiei prefectului – Judeţul Alba

-         Serviciului administrarea domeniului public şi privat

-         Serviciului urbanism şi disciplina în construcţii

-         Direcţiei tehnice, dezvoltare

 

Alba Iulia, 4 aprilie 2014

 

Preşedintele şedinţei,                                 Contrasemnează,

Consilier                                                      Secretar

Iancu Gheorghe                                          Jeler Marcel

 

P.M. 3ex