ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 213
privind modificarea Hotărârii nr.19/2014 a Consiliului local cu privire la aprobarea redistribuirii pe obiective de investiţii si reeşalonării creditului bancar contractat in anul 2010
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în şedinţă ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.19/2014 a Consiliului local cu privire la aprobarea redistribuirii pe obiective de investiţii si reeşalonării creditului bancar contractat in anul 2010;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 54861/2014 al Serviciului investiţii şi lucrări publice din cadrul Direcţiei tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia şi avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;
Văzând prevederile Legii nr.500/2002 privind finanţele publice cu modificările ulterioare şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36(2) lit. “b” coroborat cu art.36(4) lit. “a”, ale art. 45(2) lit. “a”şi art.115(1) lit.“b” din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.I Aprobă redistribuirea pe obiective de investiţii a creditului bancar aprobat prin Hotărârea nr. 19/2014 a Consiliului local, conform Listei de lucrări anexată.
Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.II Aprobă prelungirea perioadei de utilizare a creditului contractat conform contractului de credit nr. SIB3/23//2010 şi a actelor adiţionale nr.1, 2, 3 şi 4 cu 4 luni calendaristice.
Art.III Direcţia tehnică, dezvoltare prin Serviciul investiţii şi lucrări publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.IV Hotărârea se va comunica:
- Primarului municipiului Alba Iulia
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba
- Direcţiei cheltuieli
- Direcţiei tehnice, dezvoltare
- Serviciului investiţii şi lucrări publice
Alba Iulia, 31 iulie 2014
Preşedintele şedinţei, Contrasenenază,
Consilier Secretar
Jidveian Ovidiu Viorel Jeler Marcel
P.M. 4 ex