Hotărârea nr. 270 din 2014

privind aprobarea Acordului de Cooperare între Municipiul Alba Iulia şi Filantropia Ortodoxă privind susţinerea Centrului educaţional de zi „Sfântul Nicolae” Alba Iulia

ROMÂNIA

JUDEŢUL ALBA

MUNICIPIUL ALBA IULIA

CONSILIUL LOCAL


HOTĂRÂREA NR. 270

privind aprobarea Acordului de Cooperare între Municipiul Alba Iulia şi Filantropia Ortodoxă privind susţinerea Centrului educaţional de zi „Sfântul Nicolae” Alba Iulia


Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Acordului de Cooperare între Municipiul Alba Iulia şi Filantropia Ortodoxă privind susţinerea Centrului educaţional de zi „Sfântul Nicolae” Alba Iulia;

Având în vedere raportul de specialitate nr. 70529/2014 al Direcţiei programe din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

În temeiul prevederilor art. 36 (6) lit.”a”, ale art. 36(7) lit. „a”, ale art. 45(2) lit. „f” şi ale art.115 (1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂȘTE:


Art.1 Aprobă Acordul de Cooperare între Municipiul Alba Iulia şi Filantropia Ortodoxă privind susţinerea Centrului educaţional de zi „Sfântul Nicolae” Alba Iulia, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Aprobă alocarea sumei de 114 888 lei, din bugetul local, pentru primul an al Acordului de Cooperare, respectiv 2014 - 2015.

Art.3 Asigurarea resurselor financiare necesare susţinerii acordului pentru ceilalti 2 ani se va realiza pe bază de Hotărâre de Consiliu local anuală, din bugetul local.

Art.4 Aprobarea obiectivelor/activităţilor/indicatorilor aferenţi celorlalţi 2 ani din cadrul Acordului de Cooperare se va realiza pe bază de Hotărâre de Consiliu local anuală.

Art.5 Se mandatează Primarul Municipiului Alba Iulia să reprezinte Municipiul Alba Iulia în cadrul Acordului de Cooperare în relaţia cu partenerii şi să semneze toate actele ce derivă din procesul de îndeplinire a acestuia.

Art.6 Se mandatează Primarul Municipiului Alba Iulia să delege responsabilităţi şi să monitorizeze Acordul de Cooperare prin Dispoziţii/ Note Interne şi alte documente specifice, în conformitate cu modul de organizare şi funcţionare specific administraţiei publice locale, cu dispoziţiile legale aplicabile, bugetelor subsecvente şi procedurilor tehnice şi financiare stabilite.

Art.7 Direcţia cheltuieli din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, Direcţia programe şi Direcţia de Asistenţă socială din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.8 Hotărârea se va comunică către:

    • Primarul municipiului Alba Iulia

    • Instituția Prefectului – Județul Alba

    • Direcţia cheltuieli

    • Direcţia programe

    • Direcţia de Asistenţă socială




Alba Iulia, 30 septembrie 2014



Președintele ședinței,                                                       Contrasemnează,

Consilier                                                                          Secretar

Medrea Bogdan                                                                Jeler Marcel

 

P.M.4 ex