ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIULUI ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 279
privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă aflate pe raza municipiului Alba Iulia
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă aflate pe raza municipiului Alba Iulia;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 69206/2014 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Văzând adresa Serviciului Poliţia Locală a municipiului Alba Iulia înregistrată sub nr.65.470/2014;
În temeiul prevederilor art.36 (2) lit."c" coroborat cu art.36 (5) lit.”a”, ale art.36 (2) lit.”d” coroborat cu art.36 (6) lit.”a”, pct.11, ale art.45(3) şi ale art.115 (1) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.I. Aprobă modificarea alin.3 al art.22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă aflate pe raza municipiului Alba Iulia, aprobat prin Hotărârea nr.45/2009 a Consiliului local şi modificat prin Hotărârea nr.41/2010 a Consiliului local, Hotărârea nr.76/2010 a Consiliului local şi Hotărârea nr.58/2011 a Consiliului local, care va avea următorul conţinut:
„În cazul în care persoanele fizice sau juridice care săvârşesc fapte de natura celor prevăzute la art.19 din Regulament nu pot fi identificate pe loc, agentul constatator, după caz, va completa şi va lipi pe parbrizul autovehiculului un colant autoadeziv conform modelului existent la Poliţia Locală, va fotografia autovehiculul/locul săvârşirii faptei, va trece la identificarea posesorului acestuia/contravenientului cu ajutorul dispecerului de serviciu de la sediul Poliţiei Locale prin interogarea bazei de date privind evidenţa persoanelor, prin prezentarea contravenientului la sediul Poliţiei Locale în termenul stipulat în colantul autoadeziv, prin solicitare de informaţii Serviciilor de Evidenţă a Persoanelor/Serviciilor de Înmatriculări Auto din judeţul unde este înmatriculat autovehiculul, sau prin orice alt mijloc permis de lege.După obţinerea datelor de identificare ale contravenientului, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică acestuia prin mijloacele prevăzute de lege.”
Art.II Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public ”Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local, Serviciul Poliţia Locală a municipiului Alba Iulia şi Serviciul administrare şi monitorizare utilităţi publice din cadrul Direcției tehncie, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia vor aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.III Hotărârea se comunică către:
-Primarul municipiului Alba Iulia
-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
-Serviciul administrarea domeniului public şi privat
-Serviciul Poliţia Locală
-Serviciul administrare şi monitorizare utilităţi publice
Alba Iulia, 30 septembrie 2014
Președintele ședinței, Contrasemenază,
Consilier Secretar
Medrea Bogdan Jeler Marcel
P.M.3 ex