HOTĂRÂREA NR. 386
privind aprobarea concesionării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Cloşca, nr.8, bl.4, sc.B
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea concesionării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Cloşca, nr.8, bl.4, sc.B;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 94663/2014 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Văzând prevederile art.5 din Hotărârea nr.377/2013 a Consiliului local privind aprobarea unor documentaţii de urbanism şi ale Hotărârii nr.286/2014 a Consiliului local privind parcelarea unui imobil(teren) cu nr.topografic 2948/2/1/1/1/1/1/1/2/1/1, situat în Alba Iulia, str.Cloşca, bl.4, sc.B şi înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia asupra unor parcele de teren;
Având în vedere prevederile art.13 şi următoarele din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36 (2) lit."c" coroborat cu art.36 (5) lit.”b”, ale art.45 (3), ale art.115(1) lit.”b” şi ale art. 123 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă concesionarea prin negociere directă către Şandru Ludovica Rodica, pentru o perioadă de 49 de ani, a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Cloşca, nr.8, bl.4, sc.B, înscris în CF nr.98734 Alba Iulia, cu nr.cadastral 98734, în suprafaţă de 38 mp, în vederea construirii de extindere spaţiu comercial.
Stabileşte preţul minim de pornire al negocierii directe la suma de 20 Euro/mp/an.
Art.2 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public ”Administrarea patrimoniului local” şi Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local vor aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.3 Hotărârea se comunică către:
-Primarul municipiului Alba Iulia
-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
-Serviciul administrarea domeniului public şi privat
-Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură
-Şandru Ludovica Rodica, B-dul 1 Decembrie 1918, nr.107, bl.M8, ap.22, Alba Iulia, județul Alba
Alba Iulia, 19 decembrie 2014
P.M.3ex