HOTĂRÂREA NR. 286
privind încheierea unui parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Asociația Tradiții de Alba
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la încheierea unui parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Asociația Tradiții de Alba;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 73490/2015 al Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri si societatea civilă, parteneriate din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36(2) lit.”e” coroborat cu art. 36(7) lit. „a”, ale art. 36(2) lit. „b” coroborat cu art. 36(4) lit. „a”, ale art. 45(2) lit. „f” şi ale art.115 (1) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă încheierea unui parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Asociația Tradiții de Alba conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se angajează să previzioneze şi să furnizeze din bugetul local o contribuţie de 22000 lei la costurile activităților culturale propuse de comun acord pentru 2015, conform acordului de parteneriat anexat prezentei hotărâri.
Art.3 Se aprobă acordul de parteneriat atașat prezentei hotărâri.
Art.4 Se mandatează Primarul Municipiului Alba Iulia să delege responsabilităţi şi să monitorizeze implementarea activităților propuse în cadrul Acordului de parteneriat anexat prezentei hotărâri, prin Dispoziţii/ Note Interne/ Rapoarte/ Planuri de implementare/ Referate/ alte documente specifice, în conformitate cu modul de organizare şi funcţionare specific legislației în vigoare, cu dispoziţiile legale aplicabile, etc.
Art.5 Se angajează Compartimentul relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate din aparatul de specilitate al Primarului municipiului Alba Iulia să ducă la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.6 Hotărârea se va comunica către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituţia Prefectului- Judeţul Alba
Direcţia cheltuieli
Compartimentul relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate
Alba Iulia, 22 septembrie 2015
P.M. 4ex