Hotărârea nr. 37 din 2015

privind alocarea unor sume de bani pentru activități culturale în anul 2015

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA NR. 37

privind alocarea unor sume de bani pentru activități culturale în anul 2015


Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la alocarea unor sume de bani pentru activități culturale în anul 2015;

Având în vedere raportul de specialitate nr. 11377/2015 al Compartimentului organizare evenimente și promovare turistică din aparatul de specialitate al municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;

Văzând prevederile Legii nr.186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 36(2) lit.”b” coroborat cu art. 36(4) lit. “a” ale art.36(2) lit. ”e” coroborat cu art. 36(7) lit. ”a”, ale art. 36(6) lit. “a” pct. 4, ale art. 45(2) lit. “a” şi ale art. 115(1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:


Art.1 Aprobă alocarea sumei de până la 20.000 lei din bugetul local pe anul 2015 - capitol cultură - Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Alba - Hunedoara pentru asigurarea cheltuielilor de editare şi tipărire a Revistei Discobolul.

Art.2 Aprobă alocarea sumei de până la 20.000 lei din bugetul local pe anul 2015 - capitol cultură - Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” pentru asigurarea cheltuielilor de editare şi tipărire a Revistei Dacoromania.

Art.3 Aproba alocarea sumei de până la 4.000 lei din bugetul local pe anul 2015 - capitol cultură - Societății cultural - patriotice „Avram Iancu” din Romania, Filiala Alba pentru buna desfășurare a acțiunilor culturale din anul 2015.

Art.4 Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5 Hotărârea se comunică către:

  • Primarul municipiului Alba Iulia

  • Instituția Prefectului - Județul Alba

  • Direcţia cheltuieli

  • Compartimentul informare, presă, comunicare şi relaţii publice


Alba Iulia, 20 februarie 2015

 

Președintele ședinței,                                                                         Contrasemnează,
Consilier                                                                                             Secretar
Onețiu Maria Cornelia                                                                         Jeler Marcel 

 

P.M. 3ex