HOTĂRÂREA NR. 394
cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice Alba Iulia din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice Alba Iulia din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 1596/2015 al Căminului pentru persoane vârstnice Alba Iulia din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ;
Văzând prevederile art. 1, art. 2(2), art. 3(1) şi (2), art. 4(1) şi ale anexei nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
Având în vedere prevederile Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 2126/2014 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinelor sociale;
În temeiul prevederilor art. 36(2) lit.”a” coroborat cu art. 36(3) lit.”b”, art. 45(1) şi art. 115(1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice Alba Iulia, aflat în subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia, care va avea conţinutul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Art.2 Orice hotărâre anterioară a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice Alba Iulia se abrogă, începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Art.3 Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia din subordinea Consiliului local va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art. 4 Hotărârea se comunică către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituţia Prefectului - Judeţul Alba
Biroul resurse umane
Direcţia de asistenţă socială
Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia
Alba Iulia, 22 decembrie 2015
P.M. 3 ex