HOTĂRÂREA NR. 401
privind deplasarea unei delegații a municipiului Alba Iulia în orașul înfrățit Biograd na Moru din Croația în luna ianuarie 2016
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la deplasarea unei delegații a municipiului Alba Iulia în orașul înfrățit Biograd na Moru din Croația în luna ianuarie 2016;
Având în vedere raportul de specialitate nr 107092/2015 al Cabinetului Primarului și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;
Văzând prevederile HGR nr. 518/1995 privind drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare și prevederile art. IV alin (4) lit. „b” din OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și de completare a unor acte normative;
În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit „b”, ale art. 45 (2) lit. „a” și ale art. 115(1) lit. „b” din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă deplasarea delegației municipiului Alba Iulia, condusă de către domnul Primar Mircea Hava în orașul înfrățit Biograd na Moru din Croația în luna ianuarie 2016.
Art.2 Aprobă cheltuielile ocazionate de această deplasare, ce se vor suporta din bugetul local în cuantumurile prevăzute de HGR nr. 518/1995, cu modificările şi completările ulterioare, aferente ţării de destinaţie pentru membrii delegaţiei.
Art.3 Direcția cheltuieli şi Biroul resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4 Hotărârea se comunică către:
- Primarul Municipiului Alba Iulia
- Instituţia Prefectului - Judeţul Alba
- Biroul resurse umane
- Direcţia cheltuieli
Alba Iulia, 22 decembrie 2015
P.M. 3ex