HOTĂRÂREA NR. 67
privind modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 18935/2015 al Administratorului Public al Municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând adresa nr. 848/2014, înregistrată la Primăria Municipiului Alba Iulia sub numărul 41039/2014 prin care Asociația Green Revolution din România solicită modificarea Protocolului de Cooperare nr. 26888/07.04.2014;
Având în vedere prevederile Hotărârii nr.70/2014 a Consiliului local privind încheierea unui Protocol de Cooperare cu Asociația Green Revolution din România;
În temeiul prevederilor art.36 (2) lit.”e” coroborat cu art. 36(7) lit “a”, ale art.45(2) lit. ”a” și ale art.115 (1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă modificarea Protocolului de Cooperare prin întocmirea unui act adițional cu următoarele prevederi:
a) modificarea tarifului de închiriat biciclete de la 3 lei/oră, la 4/lei pe oră, începând cu luna aprilie 2015, conform anexei.
b) introducerea unui nou alineat la Art. 3.2 „Asociația are următoarele obligații” din Protocolul de Cooperare, care prevede participarea activă a Asociației Green Revolution în cadrul evenimentelor culturale organizate în Municipiului Alba Iulia prin oferirea gratuită a unui număr de biciclete în cadrul acestor evenimente.
Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Împuternicește pe Primarul Municipiului Alba Iulia, Mircea HAVA, să semneze actul adițional la Protocolul de Cooperare cu Asociația Green Revolution din Romania.
Art.3 Se angajează Administratorul Public să ducă la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre.
Art.4 Hotărârea se va comunica către:
Primarul Municipiului Alba Iulia
Instituția Prefectului - Județul Alba
Serviciul administrarea domeniului public şi privat
Direcţia programe
Direcția urbanism și amenajarea teritoriului
Asociația Green Revolution, cu sediul în Bucureşti, str. Avrig nr. 21-31, bl.U2, sc.A, ap. 43, sector 2
Administratorul Public al municipiului Alba Iulia
Alba Iulia, 12 martie 2015
P.M.4ex