HOTĂRÂREA NR. 80
privind acordarea sumei de 500 lei doamnei Meteșan Sofia din municipiul Alba Iulia, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani, din bugetul local capitolul ,,Asistență Socială”
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la acordarea sumei de 500 lei doamnei Meteșan Sofia din municipiul Alba Iulia, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani, din bugetul local capitolul ,,Asistență Socială”;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 19148/2015 al Direcției de Asistenţă Socială și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;
Văzând prevederile art.2 și 3 din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale şi ale art.1 și 2 din Legea nr. 17/ 2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36(9), ale art.45(2) lit. ”a” și ale art. 115(1) lit. ”b” din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă acordarea sumei de 500 lei doamnei Meteșan Sofia din municipiul Alba Iulia, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani la data de 27.03.2015.
Art.2 Aprobă acordarea acestei sume din bugetul local, capitolul ,,Asistență socială''.
Art.3 Direcția de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului local și Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia vor duce îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art. 4 Hotărârea se comunică către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituția Prefectului – Județul Alba
Direcția de Asistenţă Socială;
Cabinet Primar
Direcţia cheltuieli
Alba Iulia, 12 martie 2015
P.M. 3ex