Hotărârea nr. 20 din 2016

privind încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul nr. 109752/2625/22.12.2015, încheiat între Municipiul Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Asociaţia Non-Guvernamentală Maria Beatrice Alba Iulia

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 


HOTĂRÂREA NR. 20

privind încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul nr. 109752/2625/22.12.2015, încheiat între Municipiul Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Asociaţia Non-Guvernamentală Maria Beatrice Alba Iulia

 


Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul nr. 109752/2625/22.12.2015, încheiat între Municipiul Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Asociaţia Non-Guvernamentală Maria Beatrice Alba Iulia;

Având în vedere raportul de specialitate nr. 3894/2016 al Direcției de Asistenţã Socialã din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;

Văzând prevederile Hotărârii nr. 228/2011 a Consiliului local privind aprobarea asocierii dintre Consiliul local al municipiului Alba Iulia și Asociația Non-Guvernamentală Maria Beatrice în vederea amenajării unui centru socio-medical pe o perioadă de 10 ani, ale Hotărârii nr. 332/2015 a Consiliului local privind aprobarea Planului de acțiune privind dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul Municipiului Alba Iulia și ale Hotărârii nr. 406/2015 a Consiliului local privind asocierea dintre Municipiul Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Asociaţia Non-Guvernamentală Maria Beatrice Alba Iulia și încheierea Contractului de acordare de servicii sociale pentru susținerea financiară a Centrului de recuperare în regim de zi pentru copii cu dizabilităţi „Prietenii Mariei Beatrice”;

Având în vedere prevederile HG nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale și a nivelului venitului lunar pe membru de familie, în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidențiale, ale art.42, ale art. 53, art.73 și ale art.112 alin.3 lit f din Legea nr.292/2011 privind Legea asistenţei sociale cu modificările și completările ulterioare, ale HGR nr. 904/2014 privind stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și ale Ordinului nr. 25/9.03.2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrele de zi pentru copiii cu dizabilități;

Văzând discuțiile purtate în cadrul ședinței Consiliului local al municipiului Alba Iulia;

În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. „d” coroborat cu art. 36(6) lit. „a” pct.2, art 36(7) lit.„a” şi ale art. 45(2) lit. „a” şi „f” şi ale art. 115(1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publicã localã republicatã, cu modificările şi completările ulterioare,


HOTĂRĂȘTE:


Art.1 Aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul nr. 109752/2625/22.12.2015 încheiat între Municipiul Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Asociaţia Non-Guvernamentală Maria Beatrice, cu sediul în Alba Iulia, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 35, Bl. M8, ap.17 și încheierea Contractului de acordare de servicii sociale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Aprobă finanțarea și alocarea sumei de 429.480 lei din bugetul local, în primul an de derulare al Contractului de acordare de servicii sociale, respectiv a sumei de 1193 lei/beneficiar/lună pentru cel mult 30 de copii din Municipiul Alba Iulia, reprezentând 100% din standardul minim de cost/beneficiar aprobat prin HG nr. 978/2015, pentru perioada: 01.01.2016 - 31.12.2016.

Art.3 Direcția de Asistenţã Socialã din subordinea Consiliului local, Direcţia cheltuieli din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia şi Asociaţia Non-Guvernamentală Maria Beatrice vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotãrâre.

Art.4 Hotãrârea se comunicã cãtre:

    • Primarul municipiului Alba Iulia

    • Instituția Prefectului - Județul Alba

    • Direcția de Asistenţã Socialã

    • Direcţia de cheltuieli

    • Asociaţia Non-Guvernamentală Maria Beatrice, Alba Iulia, str. B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 35, Bl. M8, ap.17.

 



Alba Iulia, 27 ianuarie 2016



Presedintele ședinței,                                                                Contrasemnează,
Consilier                                                                                Secretar
Pocol Dorin Iustin                                                                  Jeler Marcel


 


P.M. 3 ex