Hotărârea nr. 203 din 2016

privind acordarea unui mandat special Domnului primar Mircea Hava, reprezentantul Municipiului Alba Iulia în Adunarea generală a Asociației ,,Apa Alba"

ROMÂNIA
JUDETUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 203

privind acordarea unui mandat special Domnului primar Mircea Hava, reprezentantul Municipiului Alba Iulia în Adunarea generală a Asociației ,,Apa Alba"

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la acordarea unui mandat special Domnului primar Mircea Hava, reprezentantul Municipiului Alba Iulia în Adunarea generală a Asociației ,,Apa Alba";

Având în vedere raportul de specialitate nr. 68296/2016 al Serviciului administrare drumuri si utilitati publice din cadrul Direcției tehncie, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură și avizul nefavorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

Văzând prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare cu modificările și completările ulterioare și ale art. 16(3), lit. ”c” și art. 21 (1) din Statutul Asociației de dezvoltare intercomunitară ,,Apa Alba";

În temeiul prevederilor art. art. 36(2) lit. ”d” coroborat cu art. 36(6) lit. ”a” pct.14, ale art. 45(3) și ale art. 115(1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Se aprobă încheierea actului adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr.1900/01.08.2008, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre .

Art.2 Se împuternicește Primarul Municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, să voteze în Adunarea Generală în numele Municipiului Alba Iulia aprobarea actul adițional nr. 3/2016 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, nr 1900/01.08.2008.

Art.3 Hotararea se comunica către:

  • Primarul municipiului Alba Iulia

  • Institutia Prefectului - Judetul Alba

  • Asociația APA ALBA

  • Serviciul administrare drumuri si utilitati publice

  • Direcția tehnică, dezvoltare

  • Direcția cheltuieli

 

 

Alba Iulia, 26 iulie 2016

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                 Contrasemnează,
Consilier                                                                                    Secretar
Paul Voicu                                                                               Jeler Marcel

 

 

 

 

P/M.3ex