HOTĂRÂREA NR. 225
privind aprobarea prelungirii Contractului nr. 69525/ 09.09.2013, încheiat între Municipiul Alba Iulia si SC Polaris M Holding SRL Constanta, privind delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare, deszapezire si combatere polei in municipiul Alba Iulia
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea prelungirii Contractului nr. 69525/ 09.09.2013, incheiat intre Municipiul Alba Iulia si SC Polaris M Holding SRL Constanta, privind delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare, deszapezire si combatere polei in municipiul Alba Iulia;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 79474/2016 al Serviciului administrarea activitatilor domeniului public din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură și avizul parțial favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând prevederile Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localitatilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere prevederile art.4 si ale art.54 din Contractul nr. 69525/2013 privind delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare, deszapezire si combatere polei in municipiul Alba Iulia ;
Văzând prevederile Proiectului « Sistem de Management Integrat al deseurilor in judetul Alba », aprobat prin Decizie a Comisiei Europene si finantat prin Contractul de Finantare semnat de catre Judetul Alba cu Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice , a Hotărârii nr. 67/2009 a Consiliului local, privind asocierea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia cu Consiliul Judetean Alba si cu consiliile locale ale municipiilor, oraselor si comunelor judetului Alba, in scopul infiintarii Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Salubris Alba, a adoptarii in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Salubris Alba a sistemului standardizat de colectare si transport in judetul Alba ;
În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. ”d” coroborat cu art. 36 (6) lit. ”a” punct 14, ale art. 45 (2) lit.”d” si ale art. 115 (1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administratia publică locală, republicata ;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aproba prelungirea Contractului nr. 69525/2013, încheiat între Municipiul Alba Iulia si SC Polaris M Holding SRL Constanta, privind delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare, deszapezire si combatere polei in municipiul Alba Iulia pana la implementarea de catre Consiliul Judetean Alba a Proiectului “ Sistem de Management Integrat al Deseurilor in judetul Alba “, dar nu mai mult de 18 luni, începand cu luna septembrie 2016.
Art.2 Aproba încheierea unui act aditional la Contractul nr. 69525/2013, încheiat între Municipiul Alba Iulia si SC Polaris M Holding SRL Constanta, privind delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public de salubrizare, deszapezire si combatere polei în municipiul Alba Iulia, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art.3 Celelalte prevederi contractuale raman neschimbate.
Art.4 Prevederile prezentei hotarari vor fi duse la îndeplinire de catre Serviciul administrarea activitatilor domeniului public din subordinea Consiliului local al muncipiului Alba Iulia.
Art.5 Hotararea se comunica catre :
Primarului municipiului Alba Iulia
Institutia Prefectului – Judetul Alba
Directia cheltuieli
Servicul administrarea activitatilor domeniului public
SC Polaris M Holding SRL Constanta
Alba Iulia, 30 august 2016
P.M./3ex