Hotărârea nr. 245 din 2016

privind completarea Hotărârii nr.314/2013 a Consiliului local cu privire la stabilirea tarifelor minime de închiriere a spațiilor disponibile excedentare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Alba Iulia și aprobarea metodologiei de închiriere a acestor spații de către unitățile de învățământ la rândul său modificată și completată prin Hotărârea nr.12/2014 a Consiliului local

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIULUI ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 245

privind completarea Hotărârii nr.314/2013 a Consiliului local cu privire la stabilirea tarifelor minime de închiriere a spațiilor disponibile excedentare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Alba Iulia și aprobarea metodologiei de închiriere a acestor spații de către unitățile de învățământ la rândul său modificată și completată prin Hotărârea nr.12/2014 a Consiliului local

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind completarea Hotărârii nr.314/2013 a Consiliului local cu privire la stabilirea tarifelor minime de închiriere a spațiilor disponibile excedentare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Alba Iulia și aprobarea metodologiei de închiriere a acestor spații de către unitățile de învățământ la rândul său modificată și

completată prin Hotărârea nr.12/2014 a Consiliului local;

Având în vedere raportul de specialitate nr.83627/2016 al Serviciului administrație publică locală, juridic, contencios, autoritate tutelară, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia;

Văzând prevederile Legii nr.1/2011 - Legea educaţiei naţionale cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art.36 (2) lit."c" coroborat cu art.36(5) lit.”a”, ale art.36(2) lit.”b”, art.36(4) lit.”c”, art.45(3), art.115(1) lit.”'b'' și ale art.123(1) şi (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.I Se completează art.7 din Hotărârea nr.314/2013 a Consiliului local cu privire la stabilirea tarifelor minime de închiriere a spaţiilor disponibile excedentare din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza administrativ-teritorialăa Municipiului Alba Iulia şi aprobarea metodologiei de închiriere a acestor spaţii de către unităţile de învăţământ, la rândul său modificată și completată prin Hotărârea nr.12/2014 a Consiliului local, cu un nou aliniat - aliniatul trei, care va avea următorul conţinut:

„ Asociațiile persoane juridice române de drept privat, fără scop lucrativ, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică, vor putea folosi în mod gratuit săli de clasă și grupuri sanitare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Alba Iulia, fără a tulbura desfășurarea în condiții normale a activităților instructiv-educative ale unității de învățământ.”

Art.II Biroul întreținere și reparații clădiri din cadrul Direcţiei tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.III Hotărârea se comunică:

- Primarului municipiului Alba Iulia

- Instituţiei Prefectului - Judeţul Alba

- Serviciului administrarea domeniului public şi privat

- Biroului întreținere și reparații clădiri

- Direcţiei tehnice, dezvoltare

- Unităţilor de învăţământ

 

 

Alba Iulia, 5 septembrie 2016

 

 

Președintele ședinței,                                                                             Contrasemnează,
Consilier                                                                                              Secretar
Pleșa Gabriel Codru                                                                                 Jeler Marcel

 

 

 

 

P.M. 3ex