Hotărârea nr. 255 din 2016

privind cheltuirea unor sume de bani pentru susținerea evenimentului „Expoziție artă plastică - Incursiune în formă și culoare”

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 255

privind cheltuirea unor sume de bani pentru susținerea evenimentului Expoziție artă plastică - Incursiune în formă și culoare”

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la cheltuirea unor sume de bani pentru susținerea evenimentului „Expoziție artă plastică - Incursiune în formă și culoare”;

Având în vedere raportul de specialitate nr. 89820/2016 a Cabinetului Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;

Văzând prevederile Hotărârii nr. 3/2016 a Consiliului local privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe anul 2016, Anexa 3 – Capitol cultură – Cheltuieli cu bunuri și servicii;

În temeiul prevederilor art. 36(2) lit. ”b” coroborat cu art. 36(4) lit. “a” ale art.36(2) lit. ”e” coroborat cu art. 36(7) lit. ”a”, ale art. 36(6) lit. “a” pct. 4, ale art. 45(2) lit. “a” şi ale art. 115(1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă cheltuirea sumei de până la 4.000,00 lei din bugetul local pe anul 2016 - capitol 67.5000.20.30.30.01 poziția 26 „Alte evenimente organizate de administrația locală” pentru susținerea evenimentului „Expoziție artă plastică - Incursiune în formă și culoare”.

Art.2 Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.3 Hotărârea se comunică către:

  • Primarul municipiului Alba Iulia

  • Instituția Prefectului - Județul Alba

  • Direcţia cheltuieli

  • Compartiment organizare evenimente și promovare turistică

 

 

 

Alba Iulia, 30 septembrie 2016

 

 

Președintele ședinței,                                                                              Contrasemnează,
Consilier                                                                                                  Secretar
Pleșa Gabriel Codru                                                                                   Jeler Marcel

 

 

 

 

P.M.3ex