Hotărârea nr. 44 din 2016

privind stabilirea contravalorii atestatului de producător și a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

 

 

HOTĂRÂREA NR. 44

privind stabilirea contravalorii atestatului de producător și a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol


Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea contravalorii atestatului de producător și a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol;

Având în vedere raportul de specialitate nr.11861/2015 al Compartimentului Registrul agricol din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;

Văzând prevederile art. 5(2) și ale art. 8(2 ) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, ale art.2(2) din Ordinul nr. 1846/2408/2014 privind punerea în aplicare a prevederilor art.5(1) din Legea nr. 145/2014 și ale art. 2(2) din Ordinul nr. 20/208/2015 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 9 (1) din Legea 145/2015;

În temeiul prevederilor art. 36(9), ale art. 45(2) lit. ”c” și ale art. 115(1) lit. ”b” din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, modificată şi completată,

 

HOTĂRĂȘTE:


Art.1 Stabilește contravaloarea atestatului de producător, în cuantum de 3,6 lei.

Art.2 Stabilește contravaloarea carnetului de comercializare, în cuantum de 12,4 lei.

Art.3 Sumele se vor încasa de la solicitanții atestatelor de producător și a carnetelor de comercializare.

Art.4 Sumele încasate vor fi virate lunar, Consiliului Județean Alba.

Art.5 Compartimentul Registrul agricol și Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, vor duce la îndeplinire sarcinile din hotărâre.

Art.6 Hotărârea se comunică către:

        • Primarul Municipiului Alba Iulia

        • Instituția Prefectului - Județul Alba

        • Consiliul Județean Alba

        • Compartiment Registrul agricol

        • Direcția cheltuieli.


 

Alba Iulia, 10 februarie 2016

 

 

Presedintele ședintei,                                                                Contrasemnează,
Consilier                                                                                 Secretar
Pocol Dorin Iustin                                                                   Jeler Marcel

 

 

 

P.M. 3ex