privind retragerea dreptului de administrare a Colegiului Tehnic Alexandru Domșa asupra următoarelor construcţii şi terenului aferent, astfel: Magazie, Adăpost porci, Anexă Spălătorie, Cantină amplasate în incinta Colegiului Alexandru Domșa, strada Tudor Vladimirescu nr. 143
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinră;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la retragerea dreptului de administrare a Colegiului Tehnic Alexandru Domșa asupra următoarelor construcţii şi terenului aferent, astfel: Magazie, Adăpost porci, Anexă Spălătorie, Cantină amplasate în incinta Colegiului Alexandru Domșa, strada Tudor Vladimirescu nr. 143;
Având în vedere raportul de specialitate nr.27151/2017 al Biroului întreţinere şi reparaţii clădiri din cadrul Direcţiei tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Văzând prevederilor art.112(1) și (2) din Legea nr.1/2011 – Legea educaţiei naţionale cu modificările și completarile ulterioare, ale art. 861(3) și ale art. 867 și următoarele din Codul Civil, ale art.16(2) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 386/2012 a Consiliului local privind darea în administrarea unităților de învațământ preuniversitar de stat din Municipiul Alba Iulia a terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea și aprobarea contractului cadru de administrare și ale Hotărârii nr. 131/2013 a Consiliului Local privind modificarea Hotărârii nr. 386/2012 a Consiliului local al muncipiului Alba Iulia cu privire la darea în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Alba Iulia a terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea și aprobarea contractului cadru de administrare;
În temeiul prevederilor art. 36(2) lit „c” coroborat cu art. 36 (5) lit.”a”, art.123(1) , ale art. 45(3) și ale art.115(1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă retragerea dreptului de administrare a Colegiului Tehnic Alexandru Domșa asupra terenului în suprafaţă de 4540 mp şi a următoarelor construcţii identificate în cartea funciară sub nr. 89561, astfel: S adăpost porci: 63 mp, S magazie: 98 mp, S cantină: 571 mp, S anexă spălătorie: 152 mp, amplasate în incinta Colegiului Alexandru Domșa, strada Tudor Vladimirescu nr.143.
Art.2 Aprobă încheierea actului adiţional nr. 2 la contractul de administrare nr. 12.681/ 2013, încheiat între Municipiul Alba Iulia şi Colegiul Tehnic Alexandru Domşa , pentru imobilul situat în Alba Iulia , str. Tudor Vladimirescu nr. 143, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Biroul întreţinere și reparații clădiri din cadrul Direcției tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.4 Hotărârea se va comunica:
Primarului municipiului Alba Iulia
Instituției Prefectului – Județul Alba
Direcţiei tehnice, dezvoltare
Biroului întreținere și reparații clădiri
Direcției cheltuieli
Direcţiei venituri
Colegiul Tehnic Alexandru Domşa
Alba Iulia, 24 martie 2017
P.M.3ex