HOTĂRÂREA NR. 127
privind modificarea Hotărârii nr. 204/2016 a Consiliului local privind delegarea prin concesiune a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân în municipiul Alba Iulia
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Hotărârii nr. 204/2016 a Consiliului local privind delegarea prin concesiune a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân în municipiul Alba Iulia;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 33461/2017 al Serviciului administrarea activităţilor domeniului public din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;
Văzând prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată modificată şi completată, ale Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice modificată și completată, ale OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, modificată și compeltată, Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, republicată modificată și completată, ale Legii nr. 9/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, ale HGR nr. 955/2004 pentru pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, modificată și completată;
Având în vedere discuțiile purtate în cadrul ședinței Consiliului local al municipiului Alba Iulia;
În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit.”d” coroborat cu art. 36 (6) lit.”a” pct. 19, ale art. 45 (1) şi ale art. 115 (1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administrarea publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.I Aprobă modificarea Anexei nr. 2 - CAIET DE SARCINI privind concesiunea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân în Municipiul Alba Iulia din Hotărârea nr. 204/2016 a Consiliului local privind delegarea prin concesiune a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân în municipiul Alba Iulia conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.II Restul prevedirilor din cuprinsul Hotărârii nr. 204/2016 a Consiliului local privind delegarea prin concesiune a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân în municipiul Alba Iulia rămân nemodificate.
Art.III Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de către Serviciul administrarea activităţilor domeniului public din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia.
Art.IV Hotărârea se comunică către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituţia Prefectului - Judeţul Alba
Serviciul administrarea activităţilor domeniului public
Direcţia cheltuieli
Biroul achiziții publice
Alba Iulia, 10 aprilie 2017
P.M. 3ex