HOTĂRÂREA NR. 143
privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Arieșului
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea vânzării prin licitaţie publică a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Arieșului;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 35551/2017 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Văzând prevederile Hotărârii nr.171/2016 a Consiliului local, privind parcelarea și înscrierea dreptului de proprietate al municipiului Alba Iulia asupra unui imobil (teren), situat administrativ în Alba Iulia, str.Arieșului;
În temeiul prevederilor art.36 (2) lit."c", coroborat cu art.36 (5) lit.”b”, ale art.45(3), ale art.115 (1) lit.”b”, art 123(1) şi (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Însuşeşte raportul de evaluare efectuat de către evaluator Roşu Adriana, pentru imobilul (teren), situat în Alba Iulia, str.Arieșului, înscris în CF nr.103451 Alba Iulia, cu nr.cadastral 103451, în suprafață de 53 mp la valoarea de 1.480 Euro plus TVA(27,92 euro/mp plus TVA).
Art.2 Aprobă vânzarea prin licitaţie publică a unui imobil (teren), situat în Alba Iulia, str.Arieșului, înscris în CF nr.103451 Alba Iulia, cu nr.cadastral 103451, în suprafață de 53 mp.
Stabileşte preţul minim de pornire al licitaţiei publice la suma de 1.480 Euro plus TVA(27,92 euro/mp plus TVA).
Art.3 Împuterniceşte Primarul municipiului Alba Iulia, în calitate de reprezentant al municipiului Alba Iulia, să facă toate demersurile necesare pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
Art.4 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” şi Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.5 Hotărârea se comunică către:
-Primarul municipiului Alba Iulia
-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
-Serviciul administrarea domeniului public şi privat
-Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură
-Bălășcan Daniela, str.Abrudului, nr.11A, ap.1, Alba Iulia, jud.Alba
Alba Iulia, 28 aprilie 2017
M.B.C./P.M./3ex