HOTĂRÂREA NR. 190
privind înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia asupra unui imobil (teren) situat in Alba Iulia str. Albăstrelelor nr. 20
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia asupra unui imobil (teren) situat in Alba Iulia str. Albăstrelelor nr. 20;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 47735/2017 al Serviciului public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Văzând prevederile Legii nr. 7/1996 -Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare,republicata cu modificarile si completarile ulterioare, ale Ordinului Directorului General al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara nr. 700/2014 cu modificările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36(2) lit "c", art.45 (3) şi ale art.115 (1) lit “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificarile şi completarile ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Solicită O.C.P.I. - Secţia Carte Funciară, înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului Alba Iulia - domeniul privat asupra imobilului (teren) înscris in CF nr. 105103 Alba Iulia cu nr. top. 2624/4/2, situat administrativ in Alba Iulia str. Albăstrelelor nr. 20.
Art.2 Solicită O.C.P.I. - Secţia Carte Funciară, rectificarea suprafeței imobilului (teren) înscris in CF nr. 105103 Alba Iulia cu nr. top 2624/4/2- curti construcții in suprafată de 200 mp la suprafața reala măsurată de 192 mp,conform planului de amplasament si delimitare a imobilului întocmit de expert tehnic Olteanu Moldovan Cristian Virgil.
Art.3 Serviciul public comunitar pentru cadastru si agricultura si Serviciul administrarea domeniului public si privat din subordinea Consiliului local vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotarare.
Art.4 Hotararea se comunică:
Primarului municipiului Alba Iulia
Instituției Prefectului – Județul Alba
Serviciului public comunitar pentru cadastru si agricultura
Serviciului administrarea domeniului public si privat
Biroului evidență patrimoniu și sistemul informatic geografic
Alba Iulia, 26 mai 2017
P.M. 4ex