Hotărârea nr. 349 din 2017

privind aprobarea alocării unei sume de bani pentru publicații și activități culturale în anul 2017

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 349

privind aprobarea alocării unei sume de bani pentru publicații și activități culturale în anul 2017

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la alocarea unei sume de bani pentru publicații și activități culturale în anul 2017;

Având în vedere raportul de specialitate nr. 103691/2017 al Compartimentului organizare evenimente și promovare turistică din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;

Văzând prevederile Legii nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise, republicată cu modificările și completările ulterioare, ale OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 86/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, Anexa 3 – Cheltuieli cu bunuri și servicii, cap. 67.5000.20.30.30.01;

În temeiul prevederilor art. 36(2) lit. ”b” coroborat cu art. 36(4) lit. “a” ale art.36(2) lit. ”e” coroborat cu art. 36(7) lit. ”a”, ale art. 36(6) lit. “a” pct. 4, ale art. 45(2) lit. “a” şi ale art. 115(1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă alocarea sumei de până la 5.000 lei din bugetul local pe anul 2017 - capitol 67.5000.20.30.30.01 poziția 32 „Materiale și servicii promovare/Tipărituri” - Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Alba - Hunedoara pentru asigurarea cheltuielilor de editare şi tipărire a Revistei Discobolul.

Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Alba – Hunedoara va depune până la data de 31.12.2017 un raport descriptiv și decontul aferent sprijinului financiar acordat.

Art.2 Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.3 Hotărârea se comunică către:

  • Primarul municipiului Alba Iulia

  • Instituția Prefectului - Județul Alba

  • Direcţia cheltuieli

  • Compartiment organizare evenimente și promovare turistică

  • Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Alba - Hunedoara

 

 

 

Alba Iulia, 26 octombrie 2017

 

 

 

Președintele ședinței,                                                            Contrasemnează,
Consilier                                                                                    Secretar
Pocol Dorin Iustin                                                                       Jeler Marcel

 

 

 

P.M.3ex