HOTĂRÂREA NR. 91
privind modificarea organigramei şi statului de funcţii a Serviciului public „Administrarea patrimoniului local”, urmare reorganizării
Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea organigramei şi statului de funcţii a Serviciului public „Administrarea patrimoniului local”, urmare reorganizării;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 24962/2017 al Biroului resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului munciipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând prevederile art. 107 alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii–cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale OUG nr. 57/2015/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere discuțiile purtate în cadrul ședinței Consiliului local al munciipiului Alba Iulia;
În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. „a” coroborat cu art. 36(3) lit. „b”, art. 45(2) lit. „a” şi art. 115(1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă modificarea organigramei şi statului de funcţii a Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local al Municipiului Alba Iulia, conform anexelor nr. 1 şi 2, începând cu data de 1 aprilie 2017, urmare înfiinţării de posturi funcţii contractuale şi reorganizării.
Anexele nr.1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Biroul resurse umane şi Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Alba Iulia, vor duce la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre.
Art.3 Hotărârea se comunică către:
Primarul Municipiului Alba Iulia
Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
Biroul resurse umane
Direcţia cheltuieli
Alba Iulia, 24 martie 2017
P.M. 3ex