HOTĂRÂREA NR. 107
privind aprobarea Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al Municipiului Alba Iulia
Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al Municipiului Alba Iulia;
Având în vedere raportul de specialitate nr.25788/2018 al Serviciului Poliția Locală a municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând prevederile art. 6 lit.”a”, ale art. 30 lit. ”g” din Legea nr. 155/2010 - legea poliţiei locale republicată cu modificările și completările ulterioare și ale HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale;
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 16/2011 a Consiliului local privind înfiinţarea Serviciului Poliţia Locală Alba Iulia, ca structură fără personalitate juridică în aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia şi ale Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor, nr. 92/05.05.2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranţă publică a poliţiei locale;
În temeiul prevederilor art. 36 (6) lit. „a” pct.7, art. 45(1) şi art.115 (1) lit.„b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă Planul de Ordine şi Siguranţă Publică a municipiului Alba Iulia, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Alba Iulia are caracter de uz intern în evidenţa Serviciului Poliţia Locala Alba Iulia.
Art.3 Serviciul Poliţia Locala Alba Iulia din aparatul de specialitate a Primarului Municipiului Alba Iulia, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4 Hotărârea se comunică către:
Primarul Municipiului Alba Iulia
Instituţia Prefectului Judeţului Alba
Poliţia Municipiului Alba Iulia
Serviciul Poliţia Locală
Alba Iulia, 22 martie 2018
P.M. 3ex