Hotărârea nr. 251 din 2018

privind înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul public asupra drumului cu numar cadastral 357 care face legatura intre strada Cabanei si halda de zgura

ROMANIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 251

privind înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul public asupra drumului cu numar cadastral 357 care face legatura intre strada Cabanei si halda de zgura

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în şedinţă ordinară publică la data de 22 iunie 2018;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul public asupra drumului cu numar cadastral 357 care face legatura intre strada Cabanei si halda de zgura;

Având în vedere expunerea de motive nr.59209/2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate al Serviciului public comunitar pentru cadastru și agricultură din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia şi avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Văzând prevederile art. 41 (5) din Legea nr. 7/1996 – Legea cadastrului și a publicității imobiliare, republicată și modificată şi completată ulterior şi ale art. 115 și art. 266(2) din Ordinul Directorului General al Agenției Nationale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, privind regulamentului de avizare, recepție și înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară, modificat şi completat;

În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit "c", ale art.45 (3), art. 121 (3) şi ale art.115 (1) lit “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art.1 Solicita Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Alba – Sectia Carte Funciara înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul public si administrarea Consiliului local al municipiului Alba Iulia asupra imobilului drum, care face legatura între strada Cabanei si halda de zgura, în suprafata de 2400 mp, identificat cu nr. top. 1388/1/2/2/2 – "curti, constructii" in suprafata de 1588 mp, înscris în CF 105417 Alba Iulia, si cu poziția 253 din anexa nr. 2 la HG nr. 974/2002

Planul de amplasament si delimitare face parte integranta din prezenta hotarare.

Art.2 Schimba categoria de folosinta a imobilului cu numar topografic 1388/1/2/2/2 din "curti, construcții" în "drum".

Art.3 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4 Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5 Hotărârea se comunică:

- Primarului municipiului Alba Iulia

- Instituţiei Prefectului - Judeţul Alba

- Serviciului public comunitar pentru cadastru şi agricultură

- Serviciului administrarea domeniul public și privat

- Biroului evidență patrimoniu și sistemul informatic geografic

 

 

 

Alba Iulia, 22 iunie 2018

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                          Contrasemnează,
Consilier                                                                                          Secretar
Ignat Alin                                                                                     Jeler Marcel

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate.

P.M.4ex