Hotărârea nr. 287 din 2018

privind modificarea Anexei Hotărârii nr. 250/2017 a Consiliului local cu privire la completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public Municipiului Alba Iulia

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 287

privind modificarea Anexei Hotărârii nr. 250/2017 a Consiliului local cu privire la completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public Municipiului Alba Iulia

 

Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în şedinţă ordinară publică la data de 27 iulie 2018;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea Anexei Hotărârii nr. 250/2017 a Consiliului local cu privire la completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public Municipiului Alba Iulia;

Având în vedere expunerea de motive nr.71778/2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 66191/2018 al Serviciului public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local şi avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură

Văzând prevederile Hotărârii nr. 250/2017 a Consiliului local Alba Iulia privind completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public Municipiului Alba Iulia şi ale Hotărârii nr. 212/2018 a Consiliului local privind aprobarea parcelării imobilului (teren), situat în Alba Iulia (Partoş Dig Mureş);

Având în vedere prevederile Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, ale HG nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale HG nr. 974/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Alba, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Alba, Anexa nr. 2 – Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Alba Iulia, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. "d" coroborat cu art. 36 (6) lit. "a" – punctul 14, ale art. 45(3) şi art.115 (1) lit. "b" din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.I Aprobă modificarea Anexei Hotărârii nr. 250/2017 a Consiliului local privind completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Alba Iulia, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.II Celelalte articole ale Hotărârii nr. 250/2017 a Consiliului local rămân neschimbate.

Art.III Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local si Biroul evidenţă patrimoniu – sistem informatic geografic din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.IV Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.V Hotărârea se comunică:

- Primarului municipiului Alba Iulia

- Instituţiei Prefectului - Judeţul Alba

- Serviciului public comunitar pentru cadastru şi agricultură

- Biroului evidenţă patrimoniu – sistem informatic geografic;

- Consiliului Judeţean Alba

 

 

 

Alba Iulia, 27 iulie 2018

 

 

 

Președintele ședinței,                                                           Contrasemnează,
Consilier                                                                             p. Secretar
   Ignat Alin                                                                        Director executiv
                                                                                         Rânghet Georgeta

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 14 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex