HOTĂRÂREA NR. 298
privind aprobarea unui protocol de cooperare între Municipiul Alba Iulia și Image Sensing Systems EMEA Ltd (UK), în cadrul proiectului pilot ”Alba Iulia Smart City 2018”
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la dara de 27 iulie 2018;
Luând în dezabatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea unui protocol de cooperare între Municipiul Alba Iulia și Image Sensing Systems EMEA Ltd (UK), în cadrul proiectului pilot ”Alba Iulia Smart City 2018”;
Având în vedere expunerea de motive nr. 72122/2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 71992/2018 al Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană Alba Iulia 2014-2020 aprobată prin Hotărârea nr.260/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia;
Având în vedere Prioritizarea proiectelor Municipiului Alba Iulia pentru perioada 2014-2020 realizată de către experții Băncii Mondiale;
Văzând prevederile Hotărârii nr.195/26.07.2016 a Consiliului local privind încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, în vederea cooperării în cadrul proiectului pilot “Alba Iulia Smart City 2018” în România;
Având în vedere prevederile OUG nr. 93/2000 privind declararea municipiului Alba Iulia şi a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes naţional și ale Hotărârii Parlamentului României nr. 26/1994 prin care orașul Alba Iulia este recunoscut oficial în calitate de CETATE-SIMBOL A MARII UNIRI A ROMÂNILOR;
Văzând prevederile Ordinului ministrului culturii nr. 2.828/2015, pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările ulterioare din 24.12.2015;
Având în vedere anunțul public lansat de către Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională privind intenția de a coordona și sprijini implementarea proiectului pilot Alba Iulia Smart City 2018;
Văzând Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020 aprobată prin Hotărârea nr.245/7.04.2015, publicată în Monitorul Oficial al României partea I,nr.340 bis/ 19.05.2015 și Manualul de Monitorizare şi Evaluare a Strategiei Naţionale privind Agenda Digitală pentru România(Banca Mondială, ianuarie 2016); publicat la 29.01.2016;
Având în vedere Raportul Băncii Mondiale: World Development Report 2016 - Digital Dividends nr.102725 publicat in 13.01.2016;
În temeiul prevederilor art. 36(2) lit.”e” coroborat cu art. 36 (7) lit. „a”, ale art.45(2) lit. „f” şi ale art.115 (1) lit.”b” din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă protocolul de cooperare între Municipiul Alba Iulia și Image Sensing Systems Ltd (UK) în cadrul proiectului pilot ”Alba Iulia Smart City 2018” conform anexei care este parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art.2. Se mandatează Primarul Municipiului Alba Iulia să reprezinte Municipiul Alba Iulia în relaţia cu Image Sensing Systems Ltd (UK) şi să semneze toate actele ce derivă în urma activităților derulate în baza prezentului protocol de cooperare.
Art.3 Se mandatează Primarul Municipiului Alba Iulia să numească responsabili pentru derularea și implementarea viitoarelor proiecte din cadrul prezentului protocol de cooperare, să delege responsabilităţi şi să monitorizeze desfășurarea activităților prin Dispoziţii/ Note Interne/ Rapoarte/ Planuri de implementare/ Referate/ alte documente specifice, în conformitate cu modul de organizare şi funcţionare specific legislației în vigoare, cu dispoziţiile legale aplicabile, etc.
Art.4. Compartimentul relaţii internaţionale, relaţii cu mediul de afaceri, societatea civilă, parteneriate din aparatul de specialitate al Primarului va duce la îndeplinire sarcinile din prezenţa hotărâre.
Art.5 Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.6 Hotărârea se va comunica către:
Primarul Municipiului Alba Iulia
Instituţia Prefectului - Judeţul Alba
Administratorul Public
Direcţia programe
Direcția cheltuieli
Compartimentul relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate
Image Sensing Systems Ltd (UK)
Alba Iulia, 27 iulie 2018