HOTĂRÂREA NR. 404
privind solicitarea adresată Consiliului Județean Alba pentru inițierea unui proiect de Hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru municipiul Alba Iulia, județul Alba
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 30 octombrie 2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la solicitarea adresată Consiliului Județean Alba pentru inițierea unui proiect de Hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru municipiul Alba Iulia, județul Alba;
Având în vedere expunerea de motive nr. 103006/2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 103005/2018 al Compartimentului organizare evenimente și promovare turistică, din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;
Văzând prevederile Legii nr. 91/2018 privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri;
Având în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative – republicată modificată ulterior;
Văzând Hotărârea Guvernului României 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării;
În temeiul prevederilor art. 36(9), art. 45(1) și art. 115(1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Solicită Consiliului Județean Alba să inițieze un Proiect de Hotărâre de Guvern cu privire la alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru municipiul Alba Iulia, județul Alba.
Art.2 Sumele solicitate vor avea ca destinație finalizarea lucrărilor de investiții din municipiul Alba Iulia aflate în programul Centenar, respectiv finanțarea de acțiuni culturale, evenimente și spectacole cuprinse în programul dedicat Zilei Naționale a României, conform anexelor nr. 1 și nr. 2.
Art.3 Anexa nr. 1 și anexa nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4 Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5 Hotărârea se comunică către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituția Prefectului - Județul Alba
Consiliul Județean Alba
Compartimentul organizare evenimente și promovare turistică
Direcția tehnică, dezvoltare
Cabinetul Primarului
Compartimentul informare, presă, comunicare şi relaţii publice
Alba Iulia, 30 octombrie 2018
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 16 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex