HOTĂRÂREA NR. 435
privind modificarea anexei Hotărârii nr. 369/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind decizia de expropriere pentru cauză de utilitate publică a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, str. Izvorului și Nicolae Labiș situate pe amplasamentul lucrării ”Modernizare drumuri în zona Dealul Furcilor: str. Izvorului, Nicolae Labiș și Barbu Catargiu din municipiul Alba Iulia”
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 noiembrie 2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea anexei Hotărârii nr. 369/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind decizia de expropriere pentru cauză de utilitate publică a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, str. Izvorului și Nicolae Labiș situate pe amplasamentul lucrării ”Modernizare drumuri în zona Dealul Furcilor: str. Izvorului, Nicolae Labiș și Barbu Catargiu din municipiul Alba Iulia”;
Având în vedere expunerea de motive nr, 117251/2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 115905/2018 al Serviciului administrație publică locală, juridic contencios – Direcția juridică, administrație publică locală din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând adresa înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 110724/2018 prin care ni s-au comunicat modificările survenite anexei la Hotărârea nr. 369/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind decizia de expropriere pentru cauză de utilitate publică a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, str. Izvorului și Nicolae Labiș situate pe amplasamentul lucrării ”Modernizare drumuri în zona Dealul Furcilor: str. Izvorului, Nicolae Labiș și Barbu Catargiu din municipiul Alba Iulia”, de către SC LARRY & CORY VERMESSUNGEN SRL cu sediul în com. Săsciori, sat Tonea, nr. 37D, jud Alba , CUI RO27140111 prin administrator Blaga Laurențiu Alexandru în baza contractului nr. 19273/26.02.2016, în urma ultimelor verificări pe care aceasta le-a realizat;
Având în vedere prevederile art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local și ale HG nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local;
În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. ”b” coroborat cu art. 36 (4) lit. ”d”, ale art. 45 (2) lit. ”e” şi ale art. 115 (1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificarile şi completarile ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.I Se modifică anexa la Hotărârea nr. 369/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind decizia de expropriere pentru cauză de utilitate publică a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, str. Izvorului și Nicolae Labiș situate pe amplasamentul lucrării ”Modernizare drumuri în zona Dealul Furcilor: str. Izvorului, Nicolae Labiș și Barbu Catargiu din municipiul Alba Iulia”, conform anexei, parte integrantă din hotărâre.
Art.II Se suplimentează suma prevăzută ca justă despăgubire pentru imobilele aflate la pozițiile nr. 49 și nr. 55 din anexă cu câte 10 (zece) lei, datorită modificării suprafețelor cu câte un metru pătrat.
Art.III Celelalte prevederi ale hotărârii rămân neschimbate.
Art.IV Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.V Hotărârea se comunică:
Primarului municipiului Alba Iulia
Instituției Prefectului - Județul Alba
Secretarului municipiului Alba Iulia
Direcției juridice, administrație publică locală
Direcției cheltuieli
Alba Iulia, 27 noiembrie 2018
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate
P.M.3ex