Hotărârea nr. 446 din 2018

privind aprobarea achiziționării unor imobile(terenuri) situate în municipiul Alba Iulia – Pâclișa, tarlaua Coasta Curată

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIULUI ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 446

privind aprobarea achiziționării unor imobile(terenuri) situate în municipiul Alba Iulia – Pâclișa, tarlaua Coasta Curată

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 noiembrie 2018;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea achiziționării unor imobile(terenuri) situate în municipiul Alba Iulia – Pâclișa, tarlaua Coasta Curată;

Având în vedere expunerea de motive nr. 115989/2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 114293/2018 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Văzând prevederile art.863 din Codul Civil;

În temeiul prevederilor art.36 (2) lit."c", ale art.45(3), ale art.115 (1) lit.”b” şi art.123(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Însuşeşte raportul de evaluare efectuat de către evaluator Roșu Adriana pentru imobilul (teren) situat în municipiul Alba Iulia – Pâclișa, tarlaua Coasta Curată, înscris în CF nr.108642 Alba Iulia, nr.cadastral 108642, tarla 204, parcelă 1768/3/2/1, în suprafaţă de 8.804 mp, proprietate a dnei Gancea Ana, la valoarea de 7.000 euro și pentru imobilul(teren) situat în municipiul Alba Iulia – Pâclișa, tarlaua Coasta Curată, înscris în CF nr.108709 Alba Iulia, nr.cadastral 108709, tarla 204, parcelă 1768/3/2/2, în suprafață de 5.590 mp, proprietate a dlui.Iancu Ioan, la valoarea de 4.500 euro.

Art.2 (1)Aprobă achiziționarea prin negociere directă a unui imobil(teren) situat în municipiul Alba Iulia – Pâclișa, tarlaua Coasta Curată, înscris în CF nr.108642 Alba Iulia, nr.cadastral 108642, tarla 204, parcelă 1768/3/2/1, în suprafaţă de 8.804 mp, proprietate a dnei. Gancea Ana.

(2)Stabileşte preţul maxim de negociere la suma de 7.000 euro.

(3)Plata prețului de achiziție se va face la cursul euro comunicat de BNR, valabil la data negocierii directe.

(4)Terenul achiziționat va face parte din domeniul privat al municipiului Alba Iulia.

Art.3 (1)Aprobă achiziționarea prin negociere directă a unui imobil(teren) situat în municipiul Alba Iulia – Pâclișa, tarlaua Coasta Curată, înscris în CF nr.108709 Alba Iulia, nr.cadastral 108709, tarla 204, parcelă 1768/3/2/2, în suprafață de 5.590 mp, proprietate a dlui.Iancu Ioan.

(2)Stabileşte preţul maxim de negociere la suma de 4.500 euro.

(3)Plata prețului de achiziție se va face la cursul euro comunicat de BNR, valabil la data negocierii directe.

(4)Terenul achiziționat va face parte din domeniul privat al municipiului Alba Iulia.

Art.4 Împuterniceşte Primarul municipiului Alba Iulia, în calitate de reprezentant al municipiului Alba Iulia, să facă toate demersurile necesare pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.

Art.5 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public ”Administrarea patrimoniului local” şi Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și Direcția cheltuieli din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia vor aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.6 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7 Hotărârea se comunică către:

-Primarul municipiului Alba Iulia

-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

-Serviciul administrarea domeniului public şi privat

-Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură

-Direcția cheltuieli

-Direcția tehnică, dezvoltare

-Gancea Ana, str.Carpenului, nr.145, Alba Iulia – Pâclișa, județul Alba

-Iancu Ioan, str.Coastei, nr.4, Alba Iulia – Pâclișa, județul Alba

 

 

 

Alba Iulia, 27 noiembrie 2018

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                 Contrasemnează,
Consilier                                                                                     Secretar
Popescu Antoniu Emil                                                                     Jeler Marcel

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate.

P.M.3ex