Hotărârea nr. 458 din 2018

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții „CNI” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Construire sală de educație fizică – proiect tip școală gimnazială Avram Iancu Alba Iulia” din Municipiul Alba Iulia, județul Alba

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 458

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții „CNI” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Construire sală de educație fizică – proiect tip școală gimnazială Avram Iancu Alba Iulia” din Municipiul Alba Iulia, județul Alba

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 noiembrie 2018;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții „CNI” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Construire sală de educație fizică – proiect tip școală gimnazială Avram Iancu Alba Iulia” din Municipiul Alba Iulia, județul Alba;

Având în vedere expunerea de motive nr./2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 115642/2018 al Serviciul investiții și lucrări publice din cadrul Direcției tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, ecologice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;

Văzând prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Ordinului nr. 1851/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală;

Văzând prevederile OG nr. 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „CNI” S.A.;

În temeiul prevederilor art.36 (2) lit. „b“ și „c”, ale art. 45(3) și ale art.115(1) lit. ”b„ din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice prin Compania Națională de Investiții „CNI” S.A., pe bază de protocol a terenului situat în Municipiul Alba Iulia, județul Alba, aflat în proprietatea privată a unității administrativ – teritoriale, Municipiul Alba Iulia, în suprafață de 1158 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 99861, nr. topo 99861, liber de sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către „CNI” - S.A. a obiectivului de investiții „Construire sală de educație fizică – proiect tip școală gimnazială Avram Iancu Alba Iulia” din Municipiul Alba Iulia, județul Alba.

Art.2 Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Art.3 Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul local al Municipiului Alba, județul Alba a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.).

Art.4 Consiliul local al Municipiului Alba Iulia, se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului.

Art.5 Consiliul local al Municipiului Alba Iulia se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să-l întrețină pe o perioadă de minim 15 ani.

Art.6 Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7 Hotărârea se comunică:

  • Primarul municipiul Alba Iulia

  • Instituției Prefectului - Județul Alba

  • Direcţiei tehnice, dezvoltare

  • Serviciului investiții și lucrări publice

  • Direcţiei cheltuieli

  • Direcției urbanism, amenajarea teritoriului

  • Direcției programe

  • Serviciului public comunitar pentru cadastru şi agricultură

 

 

 

Alba Iulia, 27 noiembrie 2018

 

 

 

    Președintele ședinței,                                                                 Contrasemneză
Consilier                                                                                 Secretar
Popescu Antoniu Emil                                                             Jeler Marcel

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate

P.M.3ex