HOTĂRÂREA NR. 463
privind aprobarea documentaţiei tehnico - economice aferente obiectivului ”Extindere rețea canalizare menajeră și racorduri” pe strada Modena, Municipiul Alba Iulia – faza studiu de fezabilitate
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 18 decembrie 2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea documentaţiei tehnico - economice aferente obiectivului ”Extindere rețea canalizare menajeră și racorduri” pe strada Modena, Municipiul Alba Iulia – faza studiu de fezabilitate
Având în vedere expunerea de motive nr. 124771/2018 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 123531/2018 al Serviciului investiții și lucrări publice din cadrul Direcției tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, ecologice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Văzând prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publicecu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 (2),lit. „b“ coroborat cu art. 36 (4) lit. „d“, ale art. 45(2) lit“e” și ale art.115(1) lit. „b“ din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă documentaţia tehnico - economică aferentă obiectivului ”Extindere rețea canalizare menajeră și racorduri” pe strada Modena, Municipiul Alba Iulia – faza SF - faza studiu de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Direcţia tehnică, dezvoltare prin Serviciului investiții și lucrări publice din aparatul de specialitate al Primarului va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.3 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4 Hotărârea se comunică către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituția Prefectului - Județul Alba
Direcţia tehnică, dezvoltare
Serviciul investiții și lucrări publice
Direcţia cheltuieli
Direcția urbanism, amenajarea teritoriului;
S.C. APA CTTA S.A.
Alba Iulia, 18 decembrie 2018
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex