HOTĂRÂREA NR. 480
privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Alba Iulia pentru perioada 2019-2023
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 18 decembrie 2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Alba Iulia pentru perioada 2019-2023;
Având în vedere expunerea de motive nr. 124710/2018 a Primarului Municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 123218/2018 al Direcției de Asistență Socială Alba Iulia din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;
Văzând prevederile art. 112 alin (3) lit. ”a”, ale art.114 (1), ale art.117 (1) din Legea nr. 292/2011- Legea asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 lit. ”c”, art. 3 (2) lit. A, și ale art. 4 (1) din HG nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal;
În temeiul prevederilor art. 36(2) lit. „d” coroborat cu art. 36(6) lit. „a” pct. 2, art. 45(1) şi ale art. 115(1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Alba Iulia pentru perioada 2019-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Direcția de Asistență Socială Alba Iulia din subordinea Consiliului local va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.3 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare
Art.4 Hotărârea se comunică către:
Primarul Municipiului Alba Iulia
Instituția Prefectului - Județul Alba
Direcția de Asistenţă Socială Alba Iulia
Alba Iulia, 18 decembrie 2018
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex