HOTĂRÂREA NR. 53
privind respingerea proiectului de hotărâre cu privire la aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar cu structurile arondate de pe raza municipiului Alba Iulia, pentru anul școlar 2018 – 2019
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar cu structurile arondate de pe raza municipiului Alba Iulia pentru anul școlar 2018 – 2019;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 122194/2017 al Centrului European de Tineret Euro 26 și Învățământ din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;
Văzând avizul conform nr. 8584/72/21.12.2017 pentru organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Alba Iulia pentru anul școlar 2018 – 2019, transmis de Inspectoratul Școlar Județean Alba și înregistrat la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 8327/26.01.2018;
Având în vedere prevederile art. 61 (2) și (5) din Legea nr.1/2011 – legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând prevederile art. 24 din OMEN nr. 5472/2017 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2018 – 2019;
În temeiul prevederilor art. 36 (6) lit. „a” pct. 1, ale art. 45 (1) şi ale art.115 (1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Respinge proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar cu structurile arondate de pe raza municipiului Alba Iulia pentru anul școlar 2018 – 2019, întrucât nu s-a întrunit numărul de voturi necesar.
Art.2 Hotărârea se comunică:
Primarului municipiului Alba Iulia
Instituției Prefectului - Județul Alba
Inspectoratului Școlar Județean Alba
Centrului European de Tineret Euro 26 și Învățământ
Alba Iulia, 16 februarie 2018
P.M. 3ex