Hotărârea nr. 72 din 2018

privind alocarea unor sume de bani pentru publicații și activități culturale în anul 2018

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 72

privind alocarea unor sume de bani pentru publicații și activități culturale în anul 2018

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la alocarea unor sume de bani pentru publicații și activități culturale în anul 2018;

Având în vedere rapoartele de specialitate nr.17183/2018 al Compartimentului organizare evenimente și promovare turistică și nr.17274/2018 al Direcției cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;

Văzând prevederile Legii nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise, republicată cu modificările și completările ulterioare, ale OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 50/2018 a Consiliului local, Anexa 3 – cheltuieli cu bunuri și servicii, cap. 67.5000.20.30.30.01 cu privire la aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Alba Iulia pentru anul 2018;

În temeiul prevederilor art. 36(2) lit. ”b” coroborat cu art. 36(4) lit. “a” ale art.36(2) lit. ”e” coroborat cu art. 36(7) lit. ”a”, ale art. 36(6) lit. “a” pct. 4, ale art. 45(2) lit.“a” şi ale art. 115(1) lit.“b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă alocarea sumei de până la 20.000 lei din bugetul local pe anul 2018 - capitol 67.5000.20.30.30.01 poziția 39 „Promovare media/Servicii conexe promovării/Tipărituri” - Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Alba - Hunedoara pentru asigurarea cheltuielilor de editare şi tipărire a Revistei Discobolul pe parcursul anului 2018 - 12 ediții a câte 350 exemplare/ediție.

Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Alba – Hunedoara va depune până la data de 31.12.2018 un raport descriptiv și decontul aferent sprijinului financiar acordat.

Art.2 Aprobă alocarea sumei de până la 20.000 lei din bugetul local pe anul 2018 - capitol 67.5000.20.30.30.01 poziția 39 „Promovare media/Servicii conexe promovării/Tipărituri” - Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” pentru asigurarea cheltuielilor de editare şi tipărire a Revistei Dacoromania – 4 ediții a câte 600 exemplare/ediție.

Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” va depune până la data de 31.12.2018 un raport descriptiv și decontul aferent sprijinului financiar acordat.

Art.3 Aprobă încheierea unui protocol de colaborare cu Societatea cultural - patriotică „Avram Iancu” din Romania, Filiala Alba (Anexa la proiect) și alocarea sumei de până la 3.000 lei din bugetul local pe anul 2018 - capitol 67.5000.20.30.30.01 poziția 34 „Alte evenimente social-cultural-educative co-organizate” pentru acțiunilor culturale-istorice în anul 2018.

Societatea cultural - patriotică „Avram Iancu” din Romania, Filiala Alba va depune până la data de 31.12.2018 un raport descriptiv și decontul aferent sprijinului financiar acordat.

Art.4 Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5 Hotărârea se comunică către:

- Primarul municipiului Alba Iulia

- Instituția Prefectului - Județul Alba

- Direcţia cheltuieli

- Compartiment organizare evenimente și promovare turistică

- Compartimentul informare, presă, comunicare şi relaţii publice

- Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Alba – Hunedoara

- Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României”

- Societatea cultural - patriotică „Avram Iancu” din Romania, Filiala Alba

 

 

 

Alba Iulia, 26 februarie 2018

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                     Contrasemnează,
Consilier                                                                                          Secretar
Jidveian Ovidiu Viorel                                                                          Jeler Marcel

 

 

 

 

P.M. 3ex