HOTĂRÂREA NR. 148
privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, în vederea reprezentării municipiului Alba Iulia la Campionatul Mondial pentru provocarea tehnologiei „Inspiraţie şi recunoaşterea ştiinţei şi tehnologiei” FIRST Tech Challenge World Championship Detroit, SUA
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 19 aprilie 2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, în vederea reprezentării municipiului Alba Iulia la Campionatul Mondial pentru provocarea tehnologiei „Inspiraţie şi recunoaşterea ştiinţei şi tehnologiei” FIRST Tech Challenge World Championship Detroit, SUA inițiat de primarul municipiului Alba Iulia;
Având în vedere expunerea de motive nr. 41211/18.04.2019 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 41219/18.04.2019 al Centrulului european de tineret „Euro 26” și Învățământ din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;
Văzând adresa nr. 558/27.03.2019 transmisă de către Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” și înregistrată la Municipiul Alba Iulia sub nr. 32174/28.03.2019;
Având în vedere prevederile Legii nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36(2) lit. „b”, art. 36(6) lit. „a” pct. 1 și pct. 5, ale art. 45(2) lit „a” și ale art. 115(1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă încheierea Protocolului de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”, în vederea reprezentării municipiului Alba Iulia la Campionatul Mondial pentru provocarea tehnologiei „Inspiraţie şi recunoaşterea ştiinţei şi tehnologiei” FIRST Tech Challenge World Championship Detroit, SUA, conform anexei - parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art.2 Aprobă alocarea sumei de 10.000,00 lei din bugetul local al Municipiului Alba Iulia pa anul 2019, capitol 67.5000.20.30.30.01, pentru desfășurarea activităților privind reprezentarea Municipiului Alba Iulia la Campionatul Mondial pentru provocarea tehnologiei "Inspiraţie şi recunoaşterea ştiinţei şi tehnologiei" FIRST Tech Challenge World Championship Detroit, SUA.
Art.3 Se împuternicește dl. Mircea Hava - Primarul municipiului Alba Iulia pentru semnarea protocolului de colaborare cu Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”.
Art.4 Centrul european de tineret „Euro 26” și Învățământ și Direcția Cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului vor aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.5 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.6 Hotărârea se comunică către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituția Prefectului - Județul Alba
Centrul european de tineret „Euro 26” și Învățământ
Direcția cheltuieli
Cabinetul Primarului
Compartimentul informare, presă, comunicare şi relaţii publice
Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”
Alba Iulia, 19 aprilie 2019
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M .3ex