Hotărârea nr. 245 din 2019

privind modificarea Hotărârii nr. 305/2018 a Consiliului local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul:”Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia –Cartier Cetate„

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 245

privind modificarea Hotărârii nr. 305/2018 a Consiliului local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul:”Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia –Cartier Cetate„

 

Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară publică la data de 13 august 2019;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Hotărârii nr. 305/2018 a Consiliului local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul:”Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia –Cartier Cetate„ inițiat de Viceprimarul cu atribuții de primar;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 83597/05.08.2019 a Viceprimarului cu atribuții de primar, reportul de specialitate nr. 85337/08.08.2019 a Serviciului administrare drumuri și utilități publice din cadrul direcției tehncie, dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Văzând prevederile art. 47 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile HGR nr. 907/2016 - privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice modificată ulterior;

Văzând Ordinul nr. 27/08.01.2018 privind Programul Operaţional Regional 2014-2020, condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte nr. POR/2018/3/3.1/C/1/BI, POR/2018/3/3.1/C/1/7 regiuni și POR/2018/3/3.1/c/1/ITI, Axa Prioritară 3, Prioritate de investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat Public, a ministrului delegat pentru fonduri europene și Ghidul specific PI 3.1.C - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte nr. POR/2018/3/3.1/C/1/BI, Por/2018/3/3.1/C/1/7 regiuni şi POR/2018/3/3.1/C/1/ITI; Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea c – iluminat public;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 305/2018 a Consiliului local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul:”Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia –Cartier Cetate”;

Văzând Proiectul „Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia – Cartier Cetate”, cod SMIS 125642, depus spre finanțare de către Municipiul Alba Iulia în anul 2018 în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Cod apel: POR/300/3/1/Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari, Componenta 1: POR/2018/3/3.1/C/1/7Regiuni, Axa Prioritară: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Operațiunea: Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari;

Văzând Scrisoarea din partea ADR CENTRU 27768/30.07.2019 privind demararea etapei precontractuale, înregistrată la Municipiul Alba Iulia cu nr. 82542/01.08.2019, se impune actualizarea Hotărârii de aprobare a indicatorilor tehnico-economici privind „Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia – Cartier Cetate”;

În temeiul prevederilor art. 129 (2) lit.”b” coroborat cu art. 129(4) lit.”d”, art. 139(3) lit.”e” și art. 196 (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.I Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia – Cartier Cetate”, aprobați prin Hotărârea nr. 305/2018 a Consiliului local conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.II Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 305/2018 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia rămân neschimbate.

Art.III Direcția tehnică, dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va duce la îndeplinire sarcinile ce decurg din prezenta hotărâre.

Art.IV Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.V Hotărârea se va comunica către:

- Primarul municipiului Alba Iulia

- Instituţia Prefectului - Judeţul Alba

- Direcţia cheltuieli

- Direcția tehnică, dezvoltare

- Compartimentul relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate

- Direcţia programe

- Serviciul administrare drumuri și utilități publice

- Serviciul investiții și lucrări publice

- Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură

 

 

 

Alba Iulia, 13 august 2019

 

 

 

Președintele ședinței,                                                Contrasemnează pentru legalitate,
Consilier                                                                Secretarul municipiului
Pleșa Gabriel Codru                                                              Jeler Marcel               

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 16 voturi favorabile valabil exprimate.

P.M.4ex