HOTĂRÂREA NR. 332
privind aprobarea taxelor de utilizare temporară a locurilor publice în perioada 6 decembrie 2019-1 februarie 2020 pentru amplasarea PARCULUI SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ în municipiul Alba Iulia
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 30 octombrie 2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea taxelor de utilizare temporară a locurilor publice în perioada 6 decembrie 2019 -1 februarie 2020 pentru amplasarea PARCULUI SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ în municipiul Alba Iulia inițiat de Viceprimar cu atribuții de primar;
Având în vedere referatul de aprobare nr.118183/22.10.2019 a Viceprimarului cu atribuții de primar, raportul de specialitate nr. 118728/23.10.2019 al Serviciului administrarea domeniului public și privat din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere dispoziţiile art.484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129(2) lit.”b” coroborat cu art.129(4) lit.”c”, ale art.139 (3) lit.”c” şi ale art.196(1) lit. ”a” din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă funcţionarea PARCULUI SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ din municipiul Alba Iulia în perioada 06.12.2019 – 01.02.2020 în Piaţa Cetăţii.
Art.2 (1) Se aprobă desfășurarea activității comercianţilor doar dacă dispun de chioşcuri din lemn sau orice altă structură avizată de către Direcția Urbanism, ori dacă închiriază chioșcuri puse la dispoziție de Primăria municipiului Alba Iulia.
(2) În cazul în care numărul comercianților care solicită închirierea de chioșcuri puse la dispoziție de Primăria municipiului Alba Iulia este mai mare decât numărul chioșcurilor disponibile, închirierea chioșcurilor se va face prin licitație publică.
Art.3 Prin derogare de la dispoziţiile Hotărârii nr.462/2018 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale, alte taxe asimilate, taxe speciale precum şi amenzile aplicabile în anul 2019, se stabilesc taxele de utilizare temporară a locurilor publice pentru zona în care va fi amplasat PARCUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ după cum urmează:
a) 1 leu/mp/zi pentru activitatea de alimentaţie publică desfășurată în chioșcurile proprietatea comercianților
b) 0,8 lei/mp/zi pentru comercializarea produselor de artizanat şi a produselor industriale de sezon desfășurată în chioșcurile proprietatea comercianților
c) 2 lei/mp/zi, preț de pornire pentru închirierea chioşcurilor puse la dispoziție de Primăria municipiului Alba Iulia pentru activitatea de alimentaţie publică
d) 1 leu/mp/zi, preț de pornire pentru închirierea chioşcurilor puse la dispoziție de Primăria municipiului Alba Iulia pentru desfacerea produselor de artizanat şi a produselor industriale de sezon.
Art.4 Suprafaţa minimă de închiriat pentru oricare dintre activităţile menţionate la art.3 este de 10 mp.
Art.5 Aprobă tariful de intrare pe patinoar la suma de 5 lei/persoană pentru fiecare serie de patinaj de 1 oră, cu TVA inclus.
Copiii în vârstă de până la 18 ani sunt scutiți de plata tarifului de intrare pe patinoar.
Art.6 Hotărârea poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.7 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public ”Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local şi Direcția urbanism, amenajarea teritoriului și Direcția Poliția locală din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia vor aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.8 Hotărârea se va comunica:
- Primarului municipiului Alba Iulia
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba
- Serviciului administrarea domeniului public şi privat
- Direcției Poliția Locală
- Direcției urbanism, amenajarea teritoriului
- Presă
Alba Iulia, 30 octombrie 2019
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 16 voturi favorabile valabil exprimate.
B.B.C.3ex