HOTĂRÂREA NR. 333
privind neaprobarea prelungirii contractului de închiriere nr.21.520/2007 încheiat între Consiliul local al municipiului Alba Iulia și dl.Szabo Buzatu Gabriel
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 30 octombrie 2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea/neaprobarea prelungirii termenului contractului de închiriere nr.21.520/2007 încheiat între Consiliul local al municipiului Alba Iulia și dl.Szabo Buzatu Gabriel inițiat de viceprimar cu atribuții de primar;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 118179/22.10.2019 al viceprimarului cu atribuții de primar, raportul de specialitate nr. 118759/23.10.2019 al Serviciului administrarea domeniului public și privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local și avizul Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere cererea formulată de dl.Szabo Buzatu Gabriel înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr.104.984/2019;
Văzând prevederile art.8 (5) din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.15(14) din HGR nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile cap.IV alin.2 lit.c pct.3 din contractul de închiriere nr.21.520/2007 încheiat între Consiliul Local al municipiului Alba Iulia și dl.Szabo Buzatu Gabriel.;
În temeiul prevederilor art.129(14), ale art.139(6), și ale art.196(1) lit.”a” din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificat și completat ulterior;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Nu aprobă prelungirea contractului de închiriere nr..21.520/2007 încheiat între Consiliul Local al municipiului Alba Iulia și dl.Szabo Buzatu Gabriel.
Art.2 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.3 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4 Hotărârea se comunică către :
-Primarul municipiului Alba Iulia
-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
-Serviciul administrarea domeniului public şi privat
-Szabo Buzatu Gabriel, str.Livezii, nr.46-48, bl.ANL, ap.36, Alba Iulia
Alba Iulia, 30 octombrie 2019
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 13 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex