Hotărârea nr. 80 din 2019

privind neadoptarea proiectului de hotărâre cu privire la modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA NR. 80

privind neadoptarea proiectului de hotărâre cu privire la modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România

 

Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară publică la data de 22 martie 2019;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România;

Având în vedere expunerea de motive nr. 27397/18.03.2019 a Primarului municipiului Alba Iulia și raportul de specialitate nr.26831/15.03.2019 al Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia;

Văzând adresa nr. 1669/05.02.2019, înregistrată la Primăria Municipiului Alba Iulia sub numărul 26814/2019 și Raportul de activitate al centrului I’velo din Alba Iulia aferent sezoanelor 2017 și 2018, înregistrate la Primăria Municipiului Alba Iulia sub numărul 26815/2019, prin care Asociația Green Revolution din România solicită modificarea Protocolului de Cooperare Nr. 26888/07.04.2014;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 70/2014 a Consiliului local privind încheierea unui Protocol de Cooperare cu Asociația Green Revolution din România și ale Hotărârii nr. 106/2017 a Consiliului local privind prelungirea duratei Protocolului de Cooperare încheiat între Asociația Green Revolution din România și Municipiul Alba Iulia;

În temeiul prevederilor art.36 (2) lit.”e” coroborat cu art. 36(7) lit “a”, ale art.45(3) și ale art.115 (1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1. Nu se adoptă proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România, întrucât nu s-a întrunit numărul de voturi ncesesar (14 voturi pentru din 21 de voturi).

Art.2 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.3 Se angajează Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate, să ducă la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre.

Art.4 Hotărârea se va comunica către:

  • Primarul Municipiului Alba Iulia

  • Instituția Prefectului - Județul Alba

  • Asociația Green Revolution, cu sediul în Bucureşti, str. Avrig nr. 21-31, bl.U2, sc.A, ap. 43, sector 2

  • Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate

 

 

 

 

Alba Iulia, 22 martie 2019

 

 

 

   Președintele ședinței,                                                                    Contrasemnează,
Consilier                                                                                   Secretar
Domuța Iulius Viorel                                                                    Jeler Marcel

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 12 voturi favorabile valabil exprimate.

P.M.3ex