Hotărârea nr. 9 din 2019

privind neacordarea de înlesniri la plata unei persoane fizice

ROMÂNIA
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 9

privind neacordarea de înlesniri la plata unei persoane fizice

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 29 ianuarie 2019;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la neacordarea de înlesniri la plata unei persoane fizice;

Având în vedere expunerea de motive nr. 6599/2019 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 6012/2019 al Direcției venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;

Văzând prevederile art. 185 alin. 6 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și art. 17 alin. 6 din Procedura de acordare a eșalonărilor la plata impozitelor, taxelor și a altor obligații la bugetul local al municipiului Alba Iulia, a eșalonărilor la plata majorărilor de întarziare de orice fel, cu excepția majorărilor de întarziere datorate pe perioada de eșalonare de contribuabilii persoane fizice și juridice precum și procedura de acordare a scutirii de la plata majorărilor de întârziere a persoanelor fizice aprobată prin Hotărârea nr. 139/2016 a Consiliului local așa cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 192/2016 a Consiliului local;

În temeiul prevederilor art. 36(9), art. 45 (2) lit. „a” și ale art. 115 (1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Nu aprobă cererea formulată de domnul Tică Remus, domiciliat în Alba Iulia, str. Taberei, nr. 14, jud. Alba, înregistrată la Primaria Municipiului Alba Iulia sub nr. 126367/2018 prin care solicită scutirea de la plata majorărilor de întârziere datorate municipiului Alba Iulia de către mama sa Tică Cătița (decedată).

Art.2 Direcția venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.3 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4 Hotărîrea se va comunica:

  • Primarului municipiului Alba Iulia

  • Instituției Prefectului – Județul Alba

  • Direcției venituri

  • Domnului Tică Remus

 

 

 

Alba Iulia, 29 ianuarie 2019

 

 

 

 
     Președintele ședinței,                                                                           Contrasemnează,
       Consilier                                                                                          Secretar
Tudorașcu Raul Sebastian                                                                         Jeler Marcel

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 17 voturi favorabile valabil exprimate.

P.M.3ex