HOTĂRÂREA NR. 99
privind revocarea Hotărârii nr.348/2018 a Consiliului local cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice cu plată din municipiul Alba Iulia
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 29 martie 2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la revocarea Hotărârii nr.348/2018 a Consiliului local cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice cu plată din municipiul Alba Iulia inițiat de Primarul municipiului Alba Iulia;
Având în vedere expunerea de motive nr. 28959/21.03.2019 a Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 27990/19.03.2019 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public “Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Văzând adresa nr.1355/G/SJ/2018, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr.4.541/16.01.2019 prin care Instituția Prefectului - Județul Alba a solicitat Consiliului local al municipiului Alba Iulia reanalizarea Hotărârea nr.348/2018 a Consiliului local, hotărâre considerată de aceasta ca fiind ilegală pentru mai multe motive;
Având în vedere prevederile art.3(1), lit.”i” și ale art.5 pct.2 lit.”j” din OG.nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare și ale art.24 din HG nr.955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a O.G.nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36(2) lit.”c” coroborat cu art.36(5)lit.”a”, ale art.45(3) şi ale art.115 (1) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Revocă Hotărârea nr.348/2018 a Consiliului local privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice cu plată din municipiul Alba Iulia.
Art.2 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și Direcția Poliția Locală a municipiului Alba Iulia vor aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.4 Hotărârea se comunică către:
-Primarul municipiului Alba Iulia
-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
-Serviciul administrarea domeniului public şi privat
-Direcția Poliția locală a municipiului Alba Iulia
-Direcția tehnică, devoltare
-Direcția urbanism și amenajarea teritoriului
Alba Iulia, 29 martie 2019
Prezenta a fost adoptata cu un număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex