HOTARAREA NR. 149
privind aprobarea unor documentații de urbanism
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară la data de 29 mai 2020;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea unor documentații de urbanism inițiat de viceprimar cu atribuții de primar;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 49078/21.05.2020 al viceprimarului cu atribuții de primar, raportul de specialitate nr. 49688/22.05.2020 al Serviciului urbanism din cadrul Direcției urbanism, amenajarea teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, ecologice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Văzând prevederile art.2(2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.25(1), art.47(1),(2),(3),(5) și art.48(1),(2),(3) din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile sectiunii a 6-a, art. 57-61 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului, cu modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere Planul Urbanistic General al Municipiul Alba Iulia aprobat cu Hotărârea nr. 158/2014 a Consiliului local, Planul Urbanistic Zonal Alba-Micesti aprobat prin Hotărârea nr. 108/2008 a Consiliului local, Planul Urbanistic Zonal Seigau aprobat prin Hotărârea nr. 159/2011 a Consiliului local, Planul Urbanistic Zonal Dealul Furcilor aprobat prin Hotărârea nr. 52/1996 a Consiliului local;
Având în vedere prevederile art. (10), (11), sectiunea a 3-a, sectiunea a 4-a, anexa 1 din Ordinului 2701/2010 privind Metodologiea de informare si consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism;
Având în vedere prevederile cap. III, art. (2), (10), (11), cap. IV, sectiunea a 2-a, sectiunea a 3-a, anexa 1, anexa 2, anexa 3, anexa 4 din Regulamentul Local privind implicarea publicului in elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si urbanism aprobat cu Hotărârea nr. 28/11.02.2011 a Consiliului local;
În temeiul prevederilor art. 129(2) lit. “c” coroborat cu art. 129(6) lit. “c”, ale art. 139(3), lit. “e” si ale art. 196(1) lit. “a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ modificată și completată ulterior,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1: Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 43614/05.05.2020
Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ,, CONSTRUIRE CLADIRE BIROURI, HALA DEPOZITARE UTILAJE, TOTEM LUMINOS SI IMPREJMUIRE”, ALBA IULIA, STR. ALEXANDRU IOAN CUZA, NR. 30G, solicitant SC ALBANIC SERVICE prin LUPEAN MILIAN NICU, conform planului de situație anexat.
Art.2: Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 43937/05.05.2020
Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ,,CONSTRUIRE ANEXA EXPLOATATIE AGRICOLA”, ALBA IULIA, ALEE DIN PRELINGIRE STR. TURNATORIEI, FN, solicitant CADAR VIOREL, conform planului de situație anexat.
Art.3: Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 45560/11.05.2020
Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ,,CONSTRUIRE LOCUINTE COLECTVE CU SPATII COMERCIALE LA PARTER – REGIM DE INALTIME P+3E”, ALBA IULIA, CALEA MOTILOR, NR. 90, solicitant GOIA MARIANA, GOIA MIRCEA, GOIA LAURA, conform planului de situație anexat.
Art.4: Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 45566/11.05.2020
Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ,, REAMENAJARE SI REABILITARE ZONA URBANA IN DREPTUL PROPRIETATII INSCRISA IN CF NR. 101578 CU REFACERE SPATII VERZI, CIRCULATII AUTO SI PIETONALE, PARCAJE”, ALBA IULIA, TUDOR VLADIMIRESCU, NR. 78, solicitant SC AUTOTRANS SA, MUNICIPIUL ALBA IULIA, conform planului de situație anexat.
Art.5: Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 43972/05.05.2020
Aprobă Planul Urbanistic Zonal „REGLEMENTARE ZONA DE LOCUINTE INDIVIDUALE SI REGLEMENTARE DRUM ACCES”, ALBA IULIA, OARDA, STR. CARUL MIC, FN, solicitant KEREKY BALAZS, KEREKY MIRELA ELISABETA, conform planului de situație anexat.
Art.6: Prelungește termenul de valabilitate de la 3 ani la 4 ani pentru Plan Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL nr. 213/23.07.2017, ART. 7, „CONSTRUIRE COPERTINA CU CARACTER PROVIZORIU PENTRU TERASA”, ALBA IULIA, str. VASILE GOLDIS, nr. 63, solicitant SC MASTER CLUB SRL.
Art.7: Îndreaptă eroarea materială pentru Planul Urbanistic de Detaliu ”Construire hală producție ambalaje din carton ondulat și împrejmuire” Alba Iulia, str. Livezii, nr. 35K, solicitant SC Birotica SRL prin Ciucă Daniel Andrei aprobat prin HCL nr. 104/30.03.2020, art.3, în sensul modificării străzilor Livezii și După Gradini conform PUZ aprobat cu art.1 din HCL nr. 402/30.10.2018
Art.8: Se stabilește, pentru documentațiile de urbanism PUD de la art. 1, art. 2, art. 3 si art.4 perioada de valabilitate de 3 ani.
Art.9: Se stabilește, pentru documentația de urbanism PUZ de la art. 5, perioada de valabilitate pana la aprobarea unei alte documentatii de urbanism pe terenul reglementat.
Art.10: Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.11: Sarcinile din prezenta hotărâre vor fi duse la îndeplinire de Direcția Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia.
Art.12: Hotărârea se comunică:
- Primarului municipiului Alba Iulia
- Instituției Prefectului – Județul Alba
- Direcției urbanism, amenajarea teritoriului
- Serviciului public comunitar pentru cadastru și agricultură
- Direcției tehnice, dezvoltare
- Direcției venituri
- Biroului evidență patrimoniu și sistem informatic geografic
- Serviciului administrarea domeniului public şi privat
- Serviciului investiţii şi lucrări publice
- Serviciului administrare drumuri si utilităţi publice
Alba Iulia, 29 mai 2020
Prezenta a fost adoptata cu număr de 21 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex