Hotărârea nr. 219 din 2020

privind înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului Alba Iulia - domeniul privat a imobilelor (terenuri) situate în Alba Iulia, Calea Moților, nr. 70 și nr. 70A

ROMANIA
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 219

privind înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului Alba Iulia - domeniul privat a imobilelor (terenuri) situate în Alba Iulia, Calea Moților, nr. 70 și nr. 70A

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară la data de 28 iulie 2020;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului Alba Iulia - domeniul privat a imobilelor (terenuri) situate în Alba Iulia, Calea Moților, nr. 70 și nr. 70A inițiat de viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia;

Având în vedere cererile depuse de S.C. Anet Construct S.R.L. cu nr. 70235/2020, 70236/2020 și de Hălmaciu Cornelia Sanda cu nr. 69120/2020, referatul de aprobare nr. 71326/21.07.2020 al viceprimarului cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr.71424/22.07.2020 al Serviciului public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Vãzând prevederile art. 863 lit."c" din Codul Civil, art.41(5) din Legea nr. 7/1996 – Legea cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 132, art. 135, art. 156 din Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General al ANCPI cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art.129(2) lit „c”, ale art. 139 (3) lit ”g” şi ale art. 196(1) lit”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Parcelează imobilului (teren), înscris în CF nr. 110112 Alba Iulia, cu nr. top. 2634/1/9/1 – "altele" în suprafață de 315 mp, în 2 parcele, astfel:

- parcela nr. 1 cu nr. top. nou 2634/1/9/1/1 – "altele" în suprafață de 108 mp.

- parcela nr. 2 cu nr. top. nou 2634/1/9/1/2 – "altele" în suprafață de 207 mp.

Art.2 Anexele nr.1 și nr. 2 cuprinzând tabelul de parcelare și planul de amplasament și delimitare a imobilului fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3 Se înscriu în inventarul domeniului privat al municipiului Alba Iulia imobilul înscris în CF nr. 109865 Alba Iulia, cu nr. top. 2634/1/8/1 și imobilul din CF nr. 110112 Alba Iulia, cu nr. top. nou 2634/1/9/1/1.

Art.4 Solicită Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba – Secţia Carte Funicară înscrierea dreptului de proprietate al municipiului Alba Iulia - domeniul privat asupra imobilulului înscris în CF nr. 109865 Alba Iulia, cu nr. top. 2634/1/8/1 - în suprafață măsurată de 413 mp. (suprafața din CF 480 mp.) și asupra parcelei nr. 1 cu nr. top. nou 2634/1/9/1/1 - în suprafață de 108 mp.

Art.5 Solicită Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba – Secţia Carte Funicară schimbarea categoriei de folosință a imobilului înscris în CF nr. 109865 Alba Iulia, cu nr. top. 2634/1/8/1 și a parcelei nr. 1 cu nr. top. nou 2634/1/9/1/1 din "altele" în "curți construcții".

Art.6 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7 Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură din subordinea Consiliului local va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.8 Hotărârea se comunică:

  • Primarului municipiului Alba Iulia

  • Instituţiei Prefectului - Județul Alba

  • Serviciului public comunitar pentru cadastru şi agricultură

  • Serviciului administrarea domeniul public și privat

  • Biroului evidență patrimoniu și sistemul informatic geografic.

 

 

 

Alba Iulia, 28 iulie 2020

 

 

 

 

Președintele ședinței,                                                          Contrasemnează,
       Consilier                                                                   Secretar general
Sandu Cornel Stelian                                                            Jeler Marcel      

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 16 voturi favorabile valabil exprimate.

P.M.4ex