Hotărârea nr. 277 din 2020

cu privire la aprobarea componenţei Comisiei mixte care are ca obiect organizarea votului „secret” în situaţiile expres prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi în cazurile în care Consiliul local al municipiului Alba Iulia stabileşte adoptarea unor hotărâri prin vot „secret”

ROMANIA
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 277

cu privire la aprobarea componenţei Comisiei mixte care are ca obiect organizarea votului „secret” în situaţiile expres prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi în cazurile în care Consiliul local al municipiului Alba Iulia stabileşte adoptarea unor hotărâri prin vot „secret”

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară publică la data de 26 octombrie 2020;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea componenţei Comisiei mixte care are ca obiect organizarea votului „secret” în situaţiile expres prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi în cazurile în care Consiliul local al municipiului Alba Iulia stabileşte adoptarea unor hotărâri prin vot „secret” inițiat de Primarul municipiului Alba Iulia;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 107258/22.10.2020 al Primarului municipiului Alba Iulia și raportul de specialitate nr. 107479/22.10.2020 al Direcției juridice, administrație publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia;

Văzând propunerea făcută de Primarul municipiului Alba Iulia cu privire la nominalizarea membrilor Comisiei mixte care are ca obiect organizarea votului „secret” în situaţiile expres prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi în cazurile în care Consiliul local al municipiului Alba Iulia stabileşte adoptarea unor hotărâri prin vot „secret”;

Având în vedere prevederile art. 16 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Alba Iulia aprobat prin Hotărârea nr. 289/2019 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, modificată și completată ulterior;

Văzând prevederile art. art. 127 (3), art. 139(1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 (1) și art. 196 (1) lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRÂRE

 

Art.1 Se aprobă organizarea Comisiei mixte care are ca obiect organizarea votului „secret” în situaţiile expres prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi în cazurile în care Consiliul local al municipiului Alba Iulia stabileşte adoptarea unor hotărâri prin vot „secret”cu un număr de 5 membri titulari, consilieri locali, în următoarea componență:

- Sandu Cornel Stelian

- Lupea Ioan Gabriel

- Bărbuleț Narcisa Ioana

- Dumitru Nicolae Alexandru Dan

- Florea Paul Victor

Art.2 (1) Comisia mixtă în componența stabilită la art.1 va proceda la alegerea președintelui comisiei și a locțiitorului său, prin vot deschis al majorității absolute a membilor săi.

(2) Secretariatul comisiei este asigurat de către:

Petcu Mihaela consilier (Direcția juridică, administrație publică locală – Serviciul administrație publică locală, juridic contencios)

Bucur Beatrice-Claudia – consilier (Direcția juridică, administrație publică locală – Serviciul administrație publică locală, juridic contencios)

Art.3 Comisia mixtă a Consiliului local al municipiului Alba Iulia în componența stabilită la art. 1 va funcționa pe durata exercitării madatului și va avea ca obiectiv desfășurarea următoarelor activități:

- primeşte şi înregistrează propunerile formulate de primar, viceprimari sau consilierii locali în cazul în care legislaţia în vigoare prevede în mod expres votul secret asupra unor propuneri sau proiecte de hotărâri, ori în cazul în care Consiliul local al municipiului Alba Iulia stabileşte ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret;

- organizează şi urmăreşte exercitarea votului secret de către consilierii locali;

- numără voturile şi stabileşte rezultatul votului;

- întocmește procesul verbal de constatare a rezultatului votului secret.

Art.4 Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5 Comisia stabilită la art. 1 va duce la îndeplinire sarcinile ce decurg din prezenta hotărâre.

Art.6 Hotărârea se va comunica :

- Primarului municipiului Alba Iulia

- Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba

- Secretarului general al municipiului Alba Iulia

- Direcției juridice, administrație publică locală

- Persoanelor desemnate

 

 

 

Alba Iulia, 26 octombrie 2020

 

 

 

Președintele ședinței,                                                            Contrasemnează,
     Consilier                                                                       Secretar general
Popescu Emil Antoniu                                                               Jeler Marcel     

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 21 voturi favorabile valabil exprimate.

P.M.3ex