HOTĂRÂREA NR. 31
privind alocarea unor sume de bani pentru susținerea și promovarea culturii scrise
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 28 ianuarie 2020;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la alocarea unor sume de bani pentru susținerea și promovarea culturii scrise inițiat de viceprimar cu atribuții de primar;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 5403/20.02.2020 al Viceprimarului cu atribuții de Primar al municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 5907/20.01.2020 al Cabinetului Primarului municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;
Văzând prevederile Hotărârii nr. 252/2019 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei pentru susținerea și promovarea culturii scrise;
În temeiul prevederilor art. 129 (4) lit. „a”, ale art.129 (14), ale art. 139 (3) lit. ”a” și ale art. 196 (1) lit. „a” din OG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ modificată și completată ulterior;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă alocarea în bugetul anului 2020 a sumei totale de 60.000 lei pentru susținerea și promovarea culturii scrise.
Art.2 Comisia desemnată de Consiliul local al municipiului Alba Iulia va derula procedura de finanțare.
Art.3 Comisia desemnată de Consiliul local al municipiului Alba Iulia pentru susținerea și promovarea culturii scrise și Direcţia cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.4 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5 Hotărârea se comunică către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Instituția Prefectului - Județul Alba
Direcţia cheltuieli
Comisia pentru susținerea și promovarea culturii scrise
Compartimentul informare, presă, comunicare şi relaţii publice
Alba Iulia, 28 ianuarie 2020
Prezenta a fost adoptata cu număr de 20voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex