HOTĂRÂREA NR. 53
privind admiterea plângerii prealabile formulată de Instituția Prefectului – Județul Alba referitoare la revocarea art. 32 punctul 14 din Hotărârea nr. 379/2019 a Consiliului local cu privire la aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2020
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 februarie 2020;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind admiterea plângerii prealabile formulată de Instituția Prefectului – Județul Alba referitoare la revocarea art. 32 punctul 14 din Hotărârea nr. 379/2019 a Consiliului local cu privire la aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2020 inițiat de viceprimar cu atribuții de primar;
Având în vedere plângerea prealabilă formulată de Instituția Prefectului – Județul Alba înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 11132/03.02.2020 prin care solicită revocarea art. 32 apunctul 14 din HCL nr. 379/2019 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2020, referatul de aprobare nr. 19605/19.02.2020 al Viceprimarului cu atribuții de Primar al municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 19862/20.02.2020 al Direcției venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
Văzând prevederile art. 1 (1), art. 3 (1) și (3), art. 7 alin (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată;
Având în vedere prevederile art. 32 punctul 14 din Hotărârea nr. 379/2019 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia;
În temeiul prevederilor art. 129(1) și (14), ale art.139(1) și ale art 196(1) lit. „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată ulterior,
HOTĂRĂȘTE:
Art.I Admite plângerea prealabilă formulată de Instituția Prefectului – Județul Alba înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 11132/03.02.2020 prin care solicită revocarea art. 32 punctul 14 din Hotărârea nr. 379/2019 a Consiliului local și pe cale de consecință revocă art. 32 punctul 14 din Hotărârea nr. 379/2019 a Consiliului local privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2020.
Art.II Direcția venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.III Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.IV Hotărârea se comunică:
Primarului municipiului Alba Iulia
Instituției Prefectului – Județul Alba
Direcției venituri
Alba Iulia, 27 februarie 2020
Prezenta a fost adoptata cu număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate.
P.M.3ex