Hotărârea nr. 453 din 2021

privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Uniunea Artiștilor Plastici din România a unui spațiu (birou) din componența spațiului comercial (Galeriile de Artă), situat în Alba Iulia, B-dul 1 Decembrie 1918, bl.M9, ap.27, parter

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR 453

privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Uniunea Artiștilor Plastici din România a unui spațiu (birou) din componența spațiului comercial (Galeriile de Artă), situat în Alba Iulia, B-dul 1 Decembrie 1918, bl.M9, ap.27, parter

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică în data de 25 noiembrie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Uniunea Artiștilor Plastici din România a unui spațiu (birou) din componența spațiului comercial (Galeriile de Artă), situat în Alba Iulia, B-dul 1 Decembrie 1918, bl.M9, ap.27, parter inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 482/17.11.2021;

Având în vedere cererea formulată de Filiala Alba a Uniunii Artiștilor Plastici din România, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr.64055/2021; referatul de aprobare nr. 134396/17.11.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 134608/17.11.2021 al Serviciului administrarea domeniului public și privat din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Vazând adresa Instituției Prefectului – Județul Alba înregistrată sub nr.11748/G/SJ/II.C.2/2021 și adresa Ministerului Culturii înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Alba sub nr.12328/2021;

Având în vedere prevederile Decretului nr.266/1950 pentru recunoașterea Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Populară Română ca persoană juridică de utilitate publică și dispozițiile art.85 din OG nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând prevederile art.874(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art.129(2) lit."c", coroborat cu art.129(6) lit.”b”, ale art.139 (3) lit.”g”, ale art.196(1) lit.”a”, art.297(1) lit.”d”, art.349, art.350, art.351 și art.352 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1. Aprobă transmiterea în folosință gratuită către Uniunea Artiștilor Plastici din România, a unui spațiu în suprafață de 18,86 mp din componența spațiului comercial (Galeriile de Artă), proprietate publică a municipiului Alba Iulia, situat în Alba Iulia pe B-dul 1 Decembrie 1918, bl.M9, ap.27, parter, înscris în CF nr.75990-C1-U11 Alba Iulia, cu nr.cadastral 75990-C1-U11, cu suprafață construită de 190 mp și suprafața utilă de 162 mp, având cod de clasificare 1.6.2. și valoarea de inventar de 1.121.683,14 lei, cu destinația de birou necesar desfășurării activității Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Art.2.Transmiterea în folosință gratuită se va face pentru o perioadă de 25 de ani de la data predării spațiului.

Art.3. Predarea spațiului către Uniunea Artiștilor Plastici din România se va face în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri prin proces-verbal de predare-primire.

Art.4. Comodantul Municipiul Alba Iulia are următoarele obligații:

a).să verifice modul în care sunt respectate condițiile de folosință stabilite prin prezenta hotărâre și prin lege;

b).să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea bunului, atunci când interesul public legitim o impune.

Art.5. Comodatarul Uniunea Artiștilor Plastici din România are următoarele obligații:

a).să folosească bunul potrivit destinației în vederea căreia i-a fost acordată folosința gratuită;

b).să prezinte, anual, Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfășurată, gradul de implementare la nivelul colectivității, precum și prognoze și strategii pentru perioada următoare;

c).să permită accesul reprezentanților Consiliului Local al municipiului Alba Iulia și/sau ai Primăriei municipiului Alba Iulia pentru efectuarea controlului asupra bunului;

d).să nu modifice bunul, în parte sau în integralitatea lui fără acordul consiliului local și fără obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare potrivid dispozițiilor legale în vigoare;

e).la încetarea folosinței gratuite, să restituie bunul cel puțin în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a degradat din cauza vechimii și liber de orice sarcini;

f).să doteze bunul transmis în folosință gratuită cu mijloacele necesare prevenirii și stingerii incendiilor.

Art.6. (1)Folosința gratuită dobândită în baza prezentei hotărâri nu poate fi transmisă nici oneros nici cu titlu gratuit, unei alte persoane.

(2)Titularul dreptului de folosință gratuită are obligația să informeze Consiliul Local al municipiului Alba Iulia cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum și la existența unor cauze sau iminența producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului.

Art.7. Toate cheltuielile privind întreținerea bunului revin în întregime Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Art.8. În caz de nerespectare a obligațiilor care revin titularului dreptului de folosință gratuită, stabilite în baza prezentei hotărâri și a legislației în vigoare, acesta vă răspunde material, contravențional sau penal, după caz, potrivit legii și i se va retrage dreptul de folosință gratuită.

Art.9. Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.10. Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.11. Hotărârea se comunică:

-Primarului municipiului Alba Iulia

-Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba

-Biroului evidență patrimoniu și sistem informatic geografic

-Serviciului administrarea domeniului public şi privat”

-Uniunea Artiștilor Plastici din România, str.Băiculești, nr.29, Sector 1, București

 

 

 

Alba Iulia, 25 noiembrie 2021

 

 

 

Președintele ședinței,                                                              Contrasemnează,
    Consilier                                                                           Secretar general
Vârtei Sergiu Nicolae                                                                  Jeler Marcel     

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 14 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 66,66% din numărul consilierilor în funcție.

P.B.C.3ex