HOTĂRÂREA NR. 483
privind decizia de expropriere pentru cauză de utilitate publică a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, strada Alcala de Henares (etapa I), situate pe amplasamentul obiectivului de investiții “MODERNIZARE STRĂZI ZONE DE DEZVOLTARE MUNICIPIUL ALBA IULIA LOT 1 – Alcala de Henares (inclusiv legătura cu Str. Gheorghe Șincai), Gârda, Drăgășani, Zăvoi, Lupșa, Calistrat Hogaș, Abrudului, Vidra, Albac, Stadionului, Cornel Medrea, Calea Labului, Meteș, Lotru”
Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 22 decembrie 2021;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind decizia de expropriere pentru cauză de utilitate publică a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, strada Alcala de Henares (etapa I), situate pe amplasamentul obiectivului de investiții “MODERNIZARE STRĂZI ZONE DE DEZVOLTARE MUNICIPIUL ALBA IULIA LOT 1 – Alcala de Henares (inclusiv legătura cu Str. Gheorghe Șincai), Gârda, Drăgășani, Zăvoi, Lupșa, Calistrat Hogaș, Abrudului, Vidra, Albac, Stadionului, Cornel Medrea, Calea Labului, Meteș, Lotru” inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 553/15.12.2021;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 147366/14.12.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 147587/16.12.2021 al Direcției tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Văzând prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Alba Iulia nr. 399/2021 privind aprobarea declanșării procedurii de expropriere a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, strada Alcala de Henares (etapa I), situate pe amplasamentul obiectivului de investiții „MODERNIZARE STRĂZI ZONE DE DEZVOLTARE MUNICIPIUL ALBA IULIA LOT 1 – Alcala de Henares (inclusiv legătura cu Str. Gheorghe Șincai), Gârda, Drăgășani, Zăvoi, Lupșa, Calistrat Hogaș, Abrudului, Vidra, Albac, Stadionului, Cornel Medrea, Calea Labului, Meteș, Lotru”, precum și notificările din data de 25.11.2021 prin care proprietarii imobilelor (terenurilor) au fost înștiințați asupra declanșarii procedurii de expropriere asupra imobilelor (terenuri) proprietate privată;
Având în vedere prevederile art. 9 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 6 din HG nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 (14), art. 139 (2) și art. 196(1) lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 , 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Expropriază pentru cauză de utilitate publică imobilele (terenurile) proprietate privată, situate în Alba Iulia, str. Alcala de Henares (etapa I), situate pe amplasamentul obiectivului de investiții „MODERNIZARE STRĂZI ZONE DE DEZVOLTARE MUNICIPIUL ALBA IULIA LOT 1 – Alcala de Henares (inclusiv legătura cu Str. Gheorghe Șincai), Gârda, Drăgășani, Zăvoi, Lupșa, Calistrat Hogaș, Abrudului, Vidra, Albac, Stadionului, Cornel Medrea, Calea Labului, Meteș, Lotru”, identificate conform anexei care face parte integrantă din hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre constituie decizie de expropriere în sensul Legii nr. 255/2010 și titlu executoriu pentru predarea bunurilor imobile (terenuri), atât împotriva celor expropriați, cât și împotriva celor care pretind un drept real legat de bunurile imobile expropriate, iar contestația asupra prezentei hotărâri nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile (terenuri) în cauză.
Art.3 Prezenta hotărâre de expropriere își produce efectele și în situația proprietarilor imobilelor cuprinse în anexa la prezenta, care nu s-au prezentat în termenul prevăzut la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010, sau care nu au prezentat un titlu valabil, precum și în situația când nu sunt cunoscuți proprietarii, în situația succesiunilor nedeschise, a succesorilor necunoscuți, ori când nu se ajunge la o înțelegere privind valoarea despăgubirii.
Art.4 Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a Municipiului Alba Iulia și în administrarea Consiliului local al municipiului Alba Iulia, operează de drept la data adoptării prezentei decizii de expropriere, având în vedere faptul că sumele aferente despăgubirilor au fost consemnate potrivit termenului prevăzut în art. 6 din Hotărârea Consiliului local al municipiului Alba Iulia nr. 399/2021.
Art.5 Se împuternicește Primarul municipiului Alba Iulia, d-nul Pleșa Gabriel-Codru, să numească prin dispoziție, comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 255/2010.
Art.6 Hotărârea va fi dusă la îndeplinire de către Serviciului administrație publică locală, juridic contencios din Direcția juridică, administrație publică locală, Direcția cheltuieli și Direcția tehnică, dezvoltare prin Serviciul investiții și lucrări publice din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, precum și de către Serviciul public comunitar pentru cadastru și agricultură din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia.
Art.7 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.8 Hotărârea se comunică:
Primarului municipiului Alba Iulia
Instituției Prefectului - Județul Alba
O.C.P.I. Alba
Direcției juridice, administrație publică locală
Serviciului public comunitar pentru cadastru și agricultură
Direcției tehnice, dezvoltare
Serviciul investiții și lucrări publice
Direcției cheltuieli
Persoanelor afectate de expropriere
Afișare la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia,
Afișare pe site-ul Primăriei municipiului Alba Iulia: www.apulum.ro.
Alba Iulia, 22 decembrie 2021
Prezenta a fost adoptata cu număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 95,23% din numărul consilierilor în funcție.
P.M.3ex