Hotărârea nr. 49 din 2021

privind modificarea organigramei și statului de funcţii al Direcţiei de asistenţă socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu data de 01.02.2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 49

privind modificarea organigramei și statului de funcţii al Direcţiei de asistenţă socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu data de 01.02.2021

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit in ședință ordinară la data de 29 ianuarie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de funcţii al Direcţiei de asistenţă socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu data de 01.02.2021 – inițiat de primarul municipiului Alba Iulia;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 7035/22.01.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 6907/22.01.2021 al Direcţiei de asistenţă socială aflată în subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

Văzând prevederile art. 518(6) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii–cadru nr. 153/28.06.2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 (2) lit. „a”, coroborat cu art.129 (3) lit. „c”, art. 139(3) lit. „a” şi art. 196 (1) lit. „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă modificarea organigramei și statului de funcții al Direcţiei de asistenţă socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, conform Anexei nr.1 și Anexei nr. 2, începând cu data de 01.02.2021, după cum urmează:

- înființarea postului funcție contractuală de execuție de kinetoterapeut în cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice în cadrul Serviciului programe și servicii sociale.

- transformarea postului vacant, funcție contractuală de execuție, studii superioare, din gradul II în gradul IA, din Compartimentul administrativ în cadrul Serviciul financiar, administrativ, achiziții publice.

Art.2 Anexa nr.1 și Anexa nr. 2, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4 Compartimentul resurse umane, monitorizare și Serviciul financiar, administrativ, achiziții publice din Direcţia de asistență socială din subordinea Consiliului local, vor duce la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre..

Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică către:

  • Instituţia Prefectului – Judeţul Alba;

  • Primarul Municipiului Alba Iulia

  • Direcţia de asistență socială;

  • Compartimentul resurse umane, monitorizare;

  • Serviciul financiar, administrativ, achiziții publice;

 

 

Alba Iulia, 29 ianuarie 2021

 

 

Presedintele ședinței,                                                       Contrasemnează,
       Consilier                                                                Secretar general
Sandu Cornel Stelian                                                          Jeler Marcel   

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu un număr de 18 voturi favorabile valabil exprimate.

B.B.C.3ex